Masimo RD rainbow SET-2 SpO2 Mode D'emploi page 87

Table des Matières

Publicité

Les langues disponibles
  • FR

Les langues disponibles

  • FRANÇAIS, page 10
INSTRUCŢIUNI
A) Alegerea locului
• Alegeţi întotdeauna un loc pentru aplicare bine perfuzat şi care va acoperi în întregime fereastra detectorului
senzorului.
• La alinierea emiţătorului cu detectorul, emiţătorul nu ar trebui să fie plasat în spatele patului unghiei. Dacă se întâmplă
acest lucru, este posibil să fie nevoie să se utilizeze o categorie de senzori cu dimensiuni mai mici.
• Locul trebuie curăţat şi uscat înainte de amplasarea senzorului.
RD rainbow SET Adt: Senzor pentru adulţi
> 30 kg
De preferat ar fi degetul mijlociu sau inelarul mâinii care nu este dominantă.
RD rainbow SET Pdt: Senzor pentru copii
10 - 50 kg
De preferat ar fi degetul mijlociu sau inelarul mâinii care nu este dominantă.
RD rainbow SET Inf: Senzor pentru sugari
3 - 10 kg
Locul preferat este degetul mare de la picior. Alternativ, poate fi utilizat degetul alăturat celui mare
de la picior, sau degetul mare de la mână.
10 - 30 kg
De preferat ar fi degetul mijlociu sau inelarul mâinii care nu este dominantă.
RD rainbow SET Neo: Senzor pentru nou-născuţi/adulţi
< 3 kg
Locul preferat este piciorul. De asemenea, senzorul se poate amplasa pe palmă şi pe dosul palmei.
>30 kg
De preferat ar fi degetul mijlociu sau inelarul mâinii care nu este dominantă.
B) Ataşarea senzorului la pacient
• Deschideţi punga şi extrageţi senzorul. Îndepărtaţi pelicula protectoare a senzorului, dacă există.
Adt Senzor pentru ADULŢI (> 30 kg) şi Pdt Senzor pentru COPII (10 - 50 kg)
1. Consultaţi Fig. 1a. Orientaţi senzorul astfel încât detectorul să fie plasat primul. Plasaţi vârful degetului pe linia punctată
cu partea cărnoasă a degetului acoperind schiţa pentru deget şi fereastra detectorului.
2. Consultaţi Fig. 1b. Apăsaţi pe rând aripioarele adezive pe deget. Pentru a obţine date corecte, fereastra detectorului
trebuie să fie complet acoperită.
3. Consultaţi Fig. 1c. Pliaţi senzorul peste deget cu fereastra emiţătorului ( ) poziţionată deasupra unghiei. Fixaţi pe rând
aripioarele adezive în jurul degetului.
4. Consultaţi Fig. 1d. Dacă sunt aplicate corect, emiţătorul şi detectorul ar trebui să fie aliniate vertical (liniile negre trebuie
să fie aliniate). Repoziţionaţi-l, dacă este cazul.
Inf Senzor pentru SUGARI (3 - 10 kg)
1. Consultaţi Fig. 2a. Orientaţi cablul senzorului astfel încât să se desfăşoare de-a lungul părţii superioare a piciorului.
Poziţionaţi detectorul pe partea cărnoasă a degetului mare de la picior. Alternativ, poate fi utilizat degetul alăturat celui
mare de la picior, sau degetul mare de la mână (nu este ilustrat).
2. Consultaţi Fig. 2b. Înfăşuraţi banda adezivă în jurul degetului piciorului/degetului mare de la mână astfel încât
emiţătorul să fie poziţionat pe partea din spate a patului unghial (nu vârful unghiei). Pentru a obţine date corecte,
fereastra detectorului trebuie să fie complet acoperită.
3. Consultaţi Fig. 2c. Asiguraţi-vă că fereastra emiţătorului ( ) se aliniază la vârful degetului mare de la picior/de la mână
direct faţă în faţă cu detectorul. Verificaţi poziţionarea corectă şi repoziţionaţi dacă este necesar.
Neo Senzor pentru NOU-NĂSCUŢI (< 3 kg)
1. Consultaţi Fig. 3a. Orientaţi cablul senzorului înspre gleznă (sau încheietura mâinii). Aplicaţi senzorul pe partea laterală
a tălpii piciorului (sau mâinii), aliniat cu al patrulea deget de la picior (sau de la mână). Pentru a obţine date corecte,
fereastra detectorului trebuie să fie complet acoperită.
2. Consultaţi Fig. 3b. Înfăşuraţi banda adezivă în jurul părţii laterale a piciorului/mâinii şi asiguraţi-vă că emiţătorul
( ) se aliniază cu detectorul. Atenţie să menţineţi alinierea corespunzătoare a detectorului şi emiţătorului în timp
ce ataşaţi banda adezivă pentru a fixa senzorul.
3. Consultaţi Fig. 3c. Verificaţi poziţionarea corectă şi repoziţionaţi dacă este necesar. Continuaţi să înfăşuraţi restul benzii
adezive în jurul piciorului/mâinii.
Neo Senzor pentru ADULŢI (> 30 kg) şi Inf Senzor pentru SUGARI (10 - 30 kg)
1. Consultaţi Fig. 4a. Orientaţi cablul senzorului astfel încât să se desfăşoare de-a lungul părţii superioare a mâinii.
Poziţionaţi detectorul pe partea cărnoasă a degetului.
2. Consultaţi Fig. 4b. Înfăşuraţi folia adezivă în jurul degetului astfel încât emiţătorul să fie poziţionat pe spatele unghiei
cu marginea benzii la vârful degetului (nu la vârful unghiei). Pentru a obţine date corecte, fereastra detectorului trebuie
să fie complet acoperită.
3. Consultaţi Fig. 4c. Asiguraţi-vă că fereastra emiţătorului ( ) se aliniază la vârful degetului direct faţă în faţă
cu detectorul. Verificaţi poziţionarea corectă şi repoziţionaţi dacă este necesar.
C) Ataşarea senzorului la cablul pentru pacient
1. Consultaţi Fig. 5a. Orientaţi limba conectorului senzorului astfel încât partea cu contactele „strălucitoare" să fie
direcţionată în sus. Orientaţi cablul pentru pacient cu bara color şi prizele pentru deget în sus.
2. Consultaţi Fig. 5b. Introduceţi limba senzorului în cablul pentru pacient până când se produce un clic sonor sau tactil
la conectare. Trageţi uşor de conectori pentru a vă asigura de realizarea contactului. Puteţi fixa cablul cu bandă adezivă
pe pacient, pentru uşurinţă în mişcări.
87
9357F-eIFU-1117

Publicité

Table des Matières
loading

Ce manuel est également adapté pour:

Rd rainbow set-2 spmetRd rainbow set-2 sphb

Table des Matières