Prepararea înăbuşită în tava pentru
prăjire
Prepararea înăbuşită este o combinaţie între rumenirea
scurtă cu o cantitate mică de grăsime şi prepararea
îndelungată. Structura din fontă a tăvii pentru prăjire
asigură o distribuţie uniformă, ideală a căldurii. Datorită
stratului de acoperire antiaderent, cantitatea de grăsime
necesară pentru preparare este foarte mică, iar
dumneavoastră puteţi prepara alimentele într-un mod
sănătos şi cu un număr redus de calorii.
Fixaţi rezistenţa tăvii pentru prăjire. Aşezaţi tava pentru
prăjire pe sistemul de extragere montat pe nivelul cel
mai de jos al cuptorului. Închideţi uşa cuptorului. Setaţi
modul de încălzire "Funcţie de preparare în tava pentru
prăjire" şi temperatura dorită. În cazul utilizării funcţiei
de preparare în tava pentru prăjire, temperatura maximă
care poate fi setată este de 220 °C.
Aşteptaţi până când simbolul de încălzire se stinge, iar
apoi aşezaţi alimentele în tava pentru prăjire. Prăjiţi
pentru scurt timp alimentele în tava fără capac. Turnaţi o
cantitate suficientă de lichid pentru preparare. Apoi
acoperiţi tava cu capacul şi înăbuşiţi preparatul la
temperatura dorită.
Prăjirea în tava pentru prăjire
Fixaţi rezistenţa tăvii pentru prăjire. Aşezaţi tava pentru
prăjire pe sistemul de extragere montat pe nivelul cel
mai de jos al cuptorului. Închideţi uşa cuptorului. Setaţi
modul de încălzire "Funcţie de preparare în tava pentru
prăjire" şi temperatura dorită. În cazul utilizării funcţiei
de preparare în tava pentru prăjire, temperatura maximă
care poate fi setată este de 220 °C.
Aşteptaţi până când simbolul de încălzire se stinge, iar
apoi aşezaţi alimentele în tava pentru prăjire. Vă
recomandăm să utilizaţi un senzor de temperatură
interioară care se deconectează automat în momentul în
care cuptorul atinge temperatura dorită.
Atenţie!
Utilizaţi senzorul de temperatură interioară numai atunci
când tava pentru prăjire este utilizată fără capac.
Treapta de rumenire
Numai pentru modelele de cuptoare dotate cu o funcţie
de preparare în tava pentru prăjire:
Cu treapta de rumenire, cuptorul încălzeşte la putere
maximă timp de aproximativ 3 minute. Puteţi rumeni
foarte bine fripturi, de exemplu.
În cazul deschiderii uşii cuptorului, procesul de prăjire
este încheiat. Nu acoperiţi tava cu capacul în timpul
procesului de prăjire.
Pentru activarea procesului de prăjire, consultaţi
instrucţiunile de utilizare a cuptorului.
Utilizarea ca formă de sufleu
Tava pentru prăjire fără capac poate fi utilizată şi ca
formă de sufleu. În acest caz, scoateţi rezistenţa
suplimentară din cuptor. Acoperiţi cu capacul priza de
pe panoul posterior al cuptorului.
Aşezaţi tava pentru prăjire pe sistemul de extragere
montat pe al doilea nivel de jos. Selectaţi modul de
încălzire "Încălzire în partea superioară + încălzire în
partea inferioară". Reglaţi temperatura dorită la o
valoare de până la maximum 220 °C.
Sugestii şi indicaţii
Datorită stratului de acoperire antiaderent, puteţi prăji
cu o cantitate mai mică de grăsime. Dacă tava pentru
prăjire a fost preîncăzită în cuptor, adăugaţi grăsimea
înainte de a începe procesul de prăjire.
Recomandare: Grăsimea nu trebuie aşezată direct în
tava pentru prăjire, ci trebuie aplicată prin ungere pe
carne. Astfel, se asigură transferul direct al căldurii.
Lichidele pentru preparare sunt aduse mai rapid la
punctul de fierbere; asiguraţi întotdeauna o cantitate
suficientă de lichid pentru preparare. Pentru o durată de
preparare de aproximativ 30 de minute, adăugaţi o
cantitate de aproximativ ½ l de lichid. În timpul
preparării, menţineţi fluide sosurile şi completaţi cu
lichid pentru preparare.
Curăţarea şi întreţinerea
Atenţie!
Scoateţi din cuptor rezistenţa, sistemul de extragere şi
tava pentru prăjire înainte de a activa procesul de
curăţare prin piroliză. Temperatura atinsă în timpul
procesului de curăţare prin piroliză deteriorează stratul
antiaderent!
Datorită stratului antiaderent, majoritatea depunerilor
de murdărie pot fi îndepărtate cu o soluţie fierbinte de
apă cu detergent şi cu o perie moale. Lăsaţi depunerile
persistente de murdărie să se înmoaie.
Pentru curăţare, nu utilizaţi în niciun caz agenţi de
curăţare abrazivi sau agresivi, spray-uri pentru curăţarea
grătarelor sau tăvilor de copt, bureţi aspri sau obiecte
ascuţite. Aceştia pot deteriora stratul antiaderent.
Tava pentru prăjire nu trebuie curăţată în maşina de
spălat vase!
Nu aşezaţi capacul cu susul în jos în tava pentru prăjire.
În caz contrar, stratul antiaderent va fi deteriorat.
285