4.11 INDICAȚII PRIVIND DEȘEURILE SPECIALE
Deșeurile speciale sunt reziduuri rezultate în urma prelucrărilor industriale și materiale rezultate în urma demolării
mașinilor și aparaturilor deteriorate și învechite.
În ceea ce privește eliminarea deșeurilor speciale, chiar și a celor toxice și nocive, producătorul acestor deșeuri are
obligația de a le elimina direct sau prin intermediul unor societăți autorizate sau de a le preda agenților care
gestionează serviciul public cu care a fost stipulată o convenție în acest sens.
Fiecare Țară/Localitate are obligația de a furniza Regiunii toate informațiile disponibile cu privire la eliminarea
deșeurilor în cadrul teritoriului.
NOTĂ: În cazul uneltelor cu acumulator (plug-in), vă rugăm să consultați și cerințele privind acumulatorul
din documentația acumulatorului
ATENȚIE
Eliminarea abuzivă a produselor duce la aplicarea de sancțiuni administrative prevăzute de normele în vigoare.
ATENȚIE
INFORMAȚII IMPORTANTE PENTRU UTILIZATOR ÎN CONFORMITATE CU DIRECTIVA "DEEE" 2012/19/UE
(CARE ABROGĂ DIRECTIVA 2002/96/CE ȘI DIRECTIVA 2003/108/CE) PRIVIND DEȘEURILE DE
ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE.
În conformitate cu dispozițiile Directivei „DEEE" 2012/19/UE, dacă
echipamentul/componenta achiziționat/ă este marcat/ă cu următorul simbol al
tomberonului de gunoi barat, înseamnă că produsul, la sfârșitul vieții utile, trebuie colectat
separat de alte deșeuri.
Colectarea separată a acestor echipamente/componente aflate la sfârșitul vieții utile este organizată și gestionată
de către producător. Utilizatorul care dorește eliminarea acestui echipament trebuie, prin urmare, să contacteze
producătorul și să urmeze sistemul pe care l-a adoptat pentru a permite colectarea separată a echipamentului la
sfârșitul vieții utile.
Colectarea separată, tratamentul și eliminarea adecvată cu respectarea deplină a mediului înconjurător contribuie
la evitarea posibilelor efecte negative asupra mediului și asupra sănătății și promovează reutilizarea și/sau
reciclarea materialelor din care este alcătuit echipamentul.
ATENȚIE
În cazul în care pe echipament nu există simbolul coșului de gunoi barat cu o cruce, înseamnă că eliminarea
produsului nu este responsabilitatea producătorului. În acest caz, se aplică întotdeauna normele aplicabile
privind eliminarea deșeurilor.
4.11.1 BATERII
În conformitate cu D.lgs. 188/2008 Transpunerea în Italia a Directivei 2006/66/CE privind bateriile/ansamblul de
baterii și deșeurile aferente.
Simbolul coșului de gunoi barat de pe produs sau de pe ambalajul acestuia indică faptul că bateriile, la sfârșitul
duratei lor de viață, trebuie colectate separat de alte deșeuri pentru a permite tratarea și reciclarea
corespunzătoare. Prin urmare, utilizatorul trebuie să returneze gratuit echipamentele scoase din uz la centrele
municipale de colectare selectivă a deșeurilor electrice și electronice sau să le returneze distribuitorului.
În plus față de simbol, bateriile, acumulatorii și bateriile tip „nasture" care conțin mai mult de 0,0005 % mercur
(simbol chimic Hg), mai mult de 0,002 % cadmiu (simbol chimic Cd) sau mai mult de 0,004 % plumb (simbol chimic
Pb) sunt marcate cu simbolul chimic al metalului respectiv.
Colectarea separată, tratamentul și eliminarea adecvată a bateriilor cu respectarea deplină a mediului înconjurător
contribuie la evitarea posibilelor efecte negative asupra mediului și asupra sănătății și promovează reutilizarea
și/sau reciclarea materialelor din care sunt alc[tuite acestea.
Eliminarea neautorizată a bateriilor, a bateriilor tip „nasture" și a acumulatorilor de către utilizator va duce la
aplicarea de sancțiuni în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
În cazul în care bateria se află în „aparat" și în cazul în care aceasta poate fi ușor de îndepărtat de către utilizator,
rețineți că este obligatoriu, pentru a respecta legislația în vigoare, ca bateria să nu fie eliminată ca deșeu municipal
(Directiva. 2006/66/CE), făcând obiectul unei colectări separate pentru a evita deteriorarea mediului.
0310.0429_00
688