Télécharger Imprimer la page

Medtronic EL2 Serie Mode D'emploi page 73

Publicité

Les langues disponibles
  • FR

Les langues disponibles

  • FRANÇAIS, page 10
Rezervor pentru colectarea sângelui pentru autotransfuzie, seria
EL2
Modele
EL240, EL2120
Conţinut
Rezervor pentru colectarea sângelui cu 2 porturi
Instrucţiuni de utilizare
Rezervorul pentru colectarea sângelui pentru autotransfuzie, seria EL2 este indicat pentru utilizarea cu pacienţii
care efectuează proceduri de autotransfuzie. Unitatea are o capacitate de 4000 ml şi conţine un microfiltru integral
fie de 40, fie de 120 microni. Rezervorul a fost proiectat pentru colectarea, filtrarea şi depozitarea sângelui aspirat
în cursul perioadei perioperative de chirurgie sau traumă, înainte de curăţarea ulterioară a celulelor.
Contraindicaţii
Utilizarea sângelui reinfuzat din produs poate fi contraindicată (de ex. în prezenţa septicemiei sau
cancerului). Folosirea produsului pentru orice alte scopuri decât cele indicate se face pe răspunderea
utilizatorului.
Durata sigură în care sângele poate rămâne în rezervor reprezintă o decizie medicală şi poate varia
de la caz la caz, când este utilizată operaţiunea de salvare intraoperativă.
Avertismente
Înainte de utilizarea produsului, citiţi cu atenţie toate avertismentele, precauţiile şi instrucţiunile de
utilizare. Dacă nu se citesc şi nu se urmează toate instrucţiunile sau dacă nu se respectă toate
avertismentele, se poate provoca rănirea gravă sau decesul pacientului.
Acest produs trebuie utilizat numai de personal instruit amănunţit în proceduri de bypass
cardiopulmonar sau autotransfuzie. Pentru siguranţa pacientului, folosirea fiecărui produs necesită
supraveghere constantă de către personal calificat.
Fiecare produs a fost fabricat, testat şi ambalat cu atenţie; cu toate acestea, tehnologia nu a progresat
într-atât încât Medtronic să poată garanta că produsul nu va prezenta scurgeri, fisuri sau defecte în
timpul folosirii. Perfuziile trebuie monitorizate atent şi constant.
Produsul trebuie utilizat imediat după scoaterea din ambalajul protector.
Circuitul lichidelor este steril şi apirogen. Inspectaţi fiecare ambalaj şi produs înainte de folosire. Nu
folosiţi dacă ambalajul este deschis ori deteriorat sau dacă dispozitivele de protecţie nu sunt la locul
lor.
Pentru toate procedurile folosiţi tehnici aseptice.
Tubulatura trebuie ataşată astfel încât să se prevină flambajele sau strangulările care ar putea
stânjeni fluxul sângelui sau al apei.
Nu permiteţi contactul produsului cu alcool, cu derivaţi de alcool, cu anestezice lichide (cum ar fi
izofluranul) sau cu solvenţi corozivi (cum ar fi acetona), deoarece acestea pot periclita integritatea
structurală a produsului.
Policarbonatul poate reacţiona advers la contactul direct cu paregoric sau halotan. Evitaţi contactul
dintre aceşti agenţi şi rezervor.
Dacă se observă prezenţa unor bule de gaz şi/sau a unor scurgeri în timpul amorsării şi/sau al
intervenţiei chirurgicale, acestea pot provoca pacientului embolii gazoase şi/sau pierderea de lichide.
Circuitul extracorporal trebuie monitorizat continuu. Nu folosiţi produsul dacă observaţi aceste situaţii.
Înainte de iniţierea procedurii de bypass, toate bulele de gaz trebuie să fie eliminate din circuitul
extracorporal. Prezenţa bulelor de gaz este periculoasă pentru pacient.
Nivelul lichidului din punga rezervorului venos trebuie menţinut întotdeauna peste oxigenator.
Monitorizaţi în permanenţă nivelul sângelui din punga rezervorului venos în timpul perfuziei.
Nu agitaţi şi nu răsturnaţi niciodată produsul după iniţierea bypassului cardiopulmonar.
În cazul în care se descoperă dovezi de deteriorare a componentelor în timpul inspecţiei vizuale la
montare, nu utilizaţi produsul.
Nu depăşiţi niciodată 150 mm Hg presiune negativă la aspirarea sângelui, deoarece vidul excesiv
poate provoca trauma accelerată a sângelui.
Incapacitatea de a verifica securitatea suportului rezervorului şi a poziţiei rezervorului poate conduce
la răsturnarea accidentală a sistemului şi/sau la funcţionare necorespunzătoare.
Acest produs nu este destinat utilizării ca rezervor pentru cardiotomie.
Instrucţiuni de utilizare
Română
71

Publicité

loading

Ce manuel est également adapté pour:

El240El2120