Contraindicații
Nu utilizați produsul în cazul unui diagnostic incert.
Nu utilizați în cazul unei alergii cunoscute la oricare dintre
componente.
Nu așezați produsul direct în contact cu pielea rănită sau cu o plagă
deschisă fără un pansament adecvat.
Antecedente de afecțiuni venoase sau limfatice.
A nu se utiliza în caz de antecedente tromboembolice venoase
majore fără tratament trombo-profilactic.
Precauții
Verificați integritatea dispozitivului înainte de fiecare utilizare.
Nu utilizați dispozitivul dacă este deteriorat.
Alegeți dimensiunea adaptată pentru pacient, consultând tabelul
de mărimi.
Din motive de igienă și performanță, nu refolosiți dispozitivul pentru
alt pacient.
În caz de disconfort, disconfort semnificativ, durere, variație a
volumului membrului, senzații anormale sau schimbarea culorii
extremităților, scoateți dispozitivul și consultați un specialist în
domeniul sănătății.
În cazul modificării performanțelor produsului, scoateți-l și consultați
un profesionist din domeniul medical.
Nu utilizaţi acest dispozitiv în cazul aplicării anumitor produse pe
piele (creme, pomezi, uleiuri, geluri, plasturi etc.).
Respectați cu strictețe rețeta și protocolul de utilizare recomandate
de către medicul dumneavoastră.
Acest produs este destinat tratării unei anumite patologii, iar durata
utilizării sale se limitează la tratamentul respectiv.
Utilizarea unui dispozitiv medical de către un copil trebuie să aibă loc
sub supravegherea unui adult sau a unui profesionist din domeniul
sănătății.
Reacții adverse nedorite
Acest dispozitiv poate provoca reacții cutanate (roșeață, mâncărime,
arsuri, vezicule etc.) sau chiar plăgi de severitate variabilă.
Orice incident grav survenit în legătură cu dispozitivul trebuie să
facă obiectul unei notificări transmise producătorului și autorității
competente din statul membru în care este stabilit utilizatorul și/
sau pacientul.
Mod de utilizare/Poziționare
Se recomandă purtarea dispozitivului direct pe piele, dacă nu există
alte contraindicații.
47