Română; Introducere; Descrierea Utilajului Agricol; Garanţia - Gaspardo PINOCCHIO 130 Manuel D'emploi Et Entretien

Table des Matières

Publicité

Les langues disponibles
  • FR

Les langues disponibles

  • FRANÇAIS, page 65

1.0 INTRODUCERE

Acest manual descrie normele de utilizare şi de întreţinere ale
utilajului agricol. Manualul de faţă este parte integrantă din utilaj,
de aceea este necesar să fie păstrat pe toată durata de viaţă a
acestuia, într-un loc sigur şi la îndemână, pentru a fi consultat în
caz de necesitate.
Echipamentele descrise în aceste instrucţiuni de folosire corespund
normelor de securitate în timpul lucrului precum şi standardelor
tehnice actuale. Cu toate acestea, în cazul folosirii improprii a
utilajului există pericolul unor accidente de lucru. Din acest motiv,
paginile următoare conţin recomandări şi indicaţii de atenţionare
împreună cu simbolurile lor.
1.1 DESCRIEREA UTILAJULUI AGRICOL
Lucrările agricole efectuate cu acest utilaj asigură o adâncime de
lucru superioară celei obţinute cu utilaje tradiţionale.
Lucrările au scopul de frământare şi afânare a terenului în adâncime,
fărâmiţarea stratului de lucru de la suprafaţa solului şi intervenţia
asupra straturilor profunde evitând, astfel, efectul dăunător provocat
de amestecarea cu straturile din suprafaţă.
Scarificatoarele sunt utilaje interschimbabile, cu o structură
metalică solidă pe care sunt fixate elementele de lucru constituite
din brăzdare. Este destinat în special lucrărilor pe terenuri puţin
compacte sau pentru pregătirea patului de semănat unde terenul
nu a fost arat.
Folosirea sa e admisă atâta timp cât friabilitatea terenului permite
tăierea unor brazde care să poată trece printre brăzdarele utilajului
fără pericolul gripării acestuia. Se ataşează tractoarelor agricole do-
tate cu dispozitiv de prindere în trei puncte din categoria a treia.
Utilajul descris este indicat numai pentru utilizarea în scopurile
pentru care a fost construit. Utilizarea utilajului agricol în ori-
care alt scop îl poate deteriora sau poate provoca accidentarea
gravă a operatorului.
Funcţionarea corespunzătoare a utilajului agricol depinde de corec-
ta sa utilizare şi întreţinere. De aceea, se recomandă respectarea
cu stricteţe a instrucţiunilor conţinute în acest manual pentru a evita
orice inconvenient care ar putea împiedica funcţionarea corectă a
utilajului sau durata sa de viaţă.
cod. R19502010
ATENŢIE
ROMÂNĂ
Utilajul agricol descris în acest manual trebuie folosit, întreţinut şi
reparat numai de personal calificat şi instruit asupra pericolelor pe
care le presupune folosirea necorespunzătoare a acestuia.
Trebuie, de asemenea, respectate toate normele de protecţie a
muncii, dispoziţiile privind siguranţa tehnică, cele privind medicina
muncii precum şi regulile de circulaţie pe drumurile publice. Provo-
carea unor eventuale daune unor obiecte sau persoane din cauza
modificărilor aduse din proprie iniţiativă utilajului exonerează de
responsabilitate Firma Constructoare.
Respectarea acestor reguli este importantă şi pentru că, în caz
contrar, Firma Constructoare îşi declină orice responsabi-
litate pentru pagubele cauzate ca urmare a neglijenţei sau
nerespectării normelor indicate.
În acelaşi timp, firma constructoare este la dispoziţia dvs. în orice
moment pentru a vă oferi imediat asistenţa tehnică şi tot ce e
necesar pentru buna funcţionare a maşinii sau pentru obţinerea
maximului de randament al utilajelor.
1.2 GARANŢIA
- La primirea utilajului verificaţi dacă acesta nu prezintă pagube
produse în timpul transportului, dacă are toate accesoriile şi dacă
acestea sunt în stare bună.
- Eventualele reclamaţii se pot prezenta în termen de 8 zile de la
recepţia mărfii.
- Cumpărătorul îşi va putea exercita drepturile recunoscute prin
garanţie numai dacă a respectat condiţiile indicate în contractul
de furnizare.
- Garanţia este valabilă un an de la data primirii produsului şi
acoperă toate defectele întâlnite la materiale.
- Garanţia nu acoperă cheltuielile de manoperă şi de transport
(responsabilitatea pentru transportul utilajului şi eventualele
daune survenite aparţine clientului).
- Garanţia nu se aplică pentru daunele cauzate persoanelor sau
bunurilor materiale.
- Garanţia se limitează la înlocuirea sau repararea gratuită a
pieselor defecte, conform instrucţiunilor Firmei Constructoare.
Comercianţii sau utilizatorii nu vor putea să pretindă nici o
indemnizaţie din partea Firmei Constructoare pentru eventua-
le daune care ar putea interveni (cheltuieli cu mâna de lucru,
transportul, munca necorespunzătoare, accidente directe sau
indirecte, lipsa câştigurilor din recoltare, etc.).
1.2.1 EXPIRAREA GARANŢIEI
În afara celor menţionate mai sus, garanţia se anulează şi dacă:
- Se depăşesc limitele indicate în tabelul cu date tehnice;
- Nu sunt respectate instrucţiunile cuprinse în acest manual.
- Maşina este folosită în mod incorect, operaţiile de întreţinere nu
sunt executate în mod corespunzător sau dacă daunele au fost
comise din vina clientului.
- S-au făcut modificări fără autorizaţia scrisă a Firmei Construc-
toare sau au fost utilizate piese de schimb neoriginale.
105

Publicité

Table des Matières
loading

Table des Matières