pentru orificiile axului. Pânzele care nu coincid
componentelor de montare ale ferăstrăului vor
funcţiona excentric, cauzând pierderea controlului.
h) Nu utilizaţi niciodată şaibe sau bolţuri
deteriorate sau incorecte pentru pânze.
Şaibele şi bolţurile pentru pânze au fost concepute
special pentru ferăstrăul dumneavoastră, pentru
performanţe optime şi operare în siguranţă.
INSTRUCŢIUNI SUPLIMENTARE
PRIVIND SIGURANŢA PENTRU
TOATE FERĂSTRAIELE
Cauze ale reculului şi alte avertismente similare
— Reculul este o reacţie bruscă la o pânză de ferăstrău
agăţată, blocată sau nealiniată, cauzând ridicarea şi ieşirea
din piesa de prelucrat a unui ferăstrău scăpat de sub
control, înspre operator.
— Când pânza este prinsă sau înţepenită la închiderea
fantei, aceasta se blochează, iar reacţia motorului împinge
rapid unitatea înapoi înspre operator.
— Dacă pânza se răsuceşte sau este nealiniată în timpul
tăierii, dinţii din spate pot pătrunde în suprafaţa superioară
a lemnului cauzând ieşirea din fantă a pânzei şi reculul
înspre operator.
Reculul este rezultatul utilizării incorecte a ferăstrăului
şi/sau al procedeelor sau condiţiilor de lucru
necorespunzătoare, putând fi evitat prin adoptarea unor
măsuri de precauţie adecvate prezentate în continuare.
98
a)
Ţineţi ferăstrăul strâns şi poziţionaţi mâna
astfel încât să faceţi faţă forţelor de recul.
Poziţionaţi-vă corpul de o parte şi de alta a
pânzei, dar nu în linie cu pânza. Reculul ar putea
cauza aruncarea ferăstrăului înapoi, dar forţele de
recul pot fi controlate de către operator, dacă sunt
luate măsurile de precauţie adecvate.
b) Când pânza este înţepenită sau când
întrerupeţi o tăietură din diferite motive,
eliberaţi butonul declanşator şi ţineţi
ferăstrăul nemişcat în material până când
pânza se opreşte complet. Nu încercaţi
niciodată să îndepărtaţi ferăstrăul din piesa
pe care o tăiaţi sau să-l trageţi înapoi în timpul
mişcării pânzei deoarece puteţi cauza un recul.
Investigaţi şi luaţi măsuri corective pentru a elimina
cauza prinderii pânzei.
c)
Când reporniţi un ferăstrău în piesa de
prelucrat, centraţi pânza ferăstrăului în fantă
şi verificaţi dacă dinţii ferăstrăului nu sunt
prinşi în material. Dacă pânza ferăstrăului este
prinsă, acesta se poate ridica sau poate fi împins
înapoi din piesa de prelucrat atunci când îl reporniţi.
d) Rezemaţi panourile mari pentru a reduce riscul
prinderii sau reculului pânzei. Panourile mari
au tendinţa să se încovoieze sub propria greutate.
Trebuie aşezate suporturi sub panou pe ambele părţi,
în apropierea liniei de tăiere şi în apropierea marginii
panoului.
e)
Nu utilizaţi pânze uzate sau deteriorate. Pânzele
neascuţite sau montate incorect produc o fantă
20V ferăstrău electric electric fără
perie
îngustă, cauzând o fricţiune excesivă şi prinderea şi
reculul pânzei.
f)
Pârghiile de blocare pentru adâncimea pânzei
şi ajustarea înclinării trebuie să fie strânse
şi fixate înaintea efectuării tăieturii. Dacă
dispozitivul de reglare a pânzei alunecă în timpul
tăierii, ar putea cauza prinderea şi reculul.
g) Acordaţi o atenţie sporită atunci când ferăstrui
în pereţii existenţi sau în alte zone mascate.
Pânza poate tăia obiecte, rezultând un reculul.
INSTRUCŢIUNI DE
SIGURANŢĂ PENTRU
FERĂSTRĂUL CIRCULAR CU
DISPOZITIV DE PROTECŢIE
INFERIOR
Funcţia apărătorii inferioare
a)
Verificaţi dacă dispozitivul de protecţie inferior
este închis corect înainte de fiecare utilizare.
Nu acţionaţi ferăstrăul dacă dispozitivul de
protecţie inferior nu se mişcă liber şi nu se
închide instantaneu. Nu fixaţi sau strângeţi
niciodată dispozitivul de protecţie inferior
în poziţia deschis. Dacă ferăstrăul este scăpat
accidental, dispozitivul de protecţie inferior se
poate îndoi. Ridicaţi dispozitivul de protecţie inferior
cu mânerul retractabil şi asiguraţi-vă că se mişcă
liber şi nu atinge discul sau vreo altă piesă, în niciun
unghi şi la nicio adâncime de tăiere.
b) Verificaţi dacă dispozitivul de protecţie inferior
este închis corect înainte de fiecare utilizare.
Nu acţionaţi ferăstrăul dacă dispozitivul de
protecţie inferior nu se mişcă liber şi nu se
închide instantaneu. Nu fixaţi sau strângeţi
niciodată dispozitivul de protecţie inferior
în poziţia deschis.Dacă ferăstrăul este scăpat
accidental, dispozitivul de protecţie inferior se
poate îndoi. Ridicaţi dispozitivul de protecţie inferior
cu mânerul retractabil şi asiguraţi-vă că se mişcă
liber şi nu atinge discul sau vreo altă piesă, în niciun
unghi şi la nicio adâncime de tăiere.
c)
Dispozitivul de protecţie inferior trebuie
retractat manual numai pentru tăieturi
speciale, cum sunt "tăieturile transversale"
şi "tăieturile combinate". Ridicaţi dispozitivul
de protecţie inferior cu ajutorul mânerului
de retragere, iar imediat ce discul pătrunde
în material, apărătoarea inferioară trebuie
eliberată. Pentru toate celelalte tipuri de tăiere,
apărătoarea inferioară trebuie acţionată automat.
d) Asiguraţi-vă întotdeauna că dispozitivul
de protecţie inferior acoperă discul înainte de
aşezarea ferăstrăului pe masă sau podea. Discul
neprotejat care se mai roteşte din inerţie va cauza
mersul înapoi al ferăstrăului, tăind orice întâlneşte
în cale. Fiţi conştient de timpul necesar discului
pentru oprire după eliberarea întrerupătorului.
RO