Amplasarea şi racordarea
Procedaţi după cum urmează:
B
1. Asamblaţi după caz unitatea duzei şi introduceţi-o pe ieşire.
– Forma jetului de apă poate fi modificată prin schimbarea duzelor, precum în imaginea A.
2. Opţional: Fixaţi şnurul la inel de susţinere de pe partea inferioară a aparatului şi ancoraţi astfel aparatul în sol. Poate
fi agăţat de o piatră cu greutatea potrivită, pentru ca aparatul să plutească pe apă şi doar capul duzelor să nu se
afle în apă. Piatra trebuie să împiedice ca vântul să deplaseze cu uşurinţă aparatul în toate direcţiile, pe apă (a se
vedea imaginea B). Aparatul poate fi utilizat şi fără piatră. Performanţa aparatului nu este influenţată negativ astfel.
În cazul în care piatra nu este fixată sigur sau în cazul în care nu este folosită o piatră, aparatul pluteşte cu uşurinţă
pe apă, dus de vânt în toate direcţiile, iar ştecherul de reţea poate fi scos din priză din cauza aparatului; acest lucru
poate conduce la pericolul cauzat de curentul de scurgere.
3. Aşezaţi aparatul drept în apă, astfel încât el să poată acţiona.
4. Aşezaţi pe traseu conductorul de racord spre priză.
– Aparatul poate fi conectat la o priză fixă interioară sau exterioară. Priza utilizată poate fi montată în perete sau în
podea. Dacă se utilizează o priză exterioară, ea trebuie să aibă o protecţie contra umezelii de minim IPX4. Priza
fixă trebuie să fie instalată cu o carcasă aşa cum este reprezentat în imaginea B, pentru a corespunde tipului de
protecţie IPX4.
– Aparatul nu are voie să fie alimentat electric prin prize portabile. Acest lucru poate conduce la pericolul de
electrocutare, dacă priza portabilă cade în apă.
– Priza trebuie să fie instalată la cel puţin 2 m distanţă de malul iazului. Instalarea prizei trebuie să corespundă
prescripţiilor naţionale şi are voie să fie executată numai de către un electrician instruit.
– Conectarea: Conectaţi conductorul de racord la reţea. LED-urile se aprind, pompa şi UVC încep să funcţioneze
imediat.
– Deconectarea: Detaşaţi conductorul de racord de la reţea.
Resetarea defecțiunii
Defecţiune
LED-urile nu se aprind
Nu iese apă pe la unitatea duzei sau pompa re-
fulează puţin sau deloc
Randamentul de filtrare al aparatului este ne-
satisfăcător
Curăţarea şi întreţinerea
Înainte de lucrările de întreţinere curentă şi curăţare, scoateţi fişa şi separaţi de la alimentarea electrică.
Pentru curăţarea şi întreţinerea curentă a aparatului, acesta trebuie scos din apă.
AVERTIZARE: Înainte de lucrările de întreţinere curentă, separaţi sau deconectaţi toate aparatele din iaz de la alimen-
tarea electrică.
A V E R T I Z A R E
Pericol de deces sau de accidente grave prin electrocutare!
• Înainte de a băga mâna în apă, decuplaţi toate echipamentele aflate în apă.
Înainte de efectuarea de lucrări la nivelul echipamentului, întrerupeţi energia de alimentare de la reţea.
Curăţaţi aparatul
Recomandare pentru curăţare:
• Curăţaţi aparatul în funcţie de necesitate, însă cel puţin de 2 ori pe an.
• La pompă, curăţaţi în special unitatea funcţională şi carcasa pompei.
Cauză
Nu există conexiune cu reţeaua
Conexiunea electrică defectă
Unitatea duzei este înfundată
Filtrul de murdărie grosieră înfundat
Carcasa de filtrare a pompei este murdară
Unitatea mobilă este blocată
Unitatea mobilă este uzată
Buretele de filtrare colmatat
Aparatul nu este de mult timp în funcţiune
Apa este extrem de murdară
Sticla de cuarţ este murdară
Lampa cu raze ultraviolete este defectă sau nu
mai are putere
Remediere
Conectaţi conductorul de racord la reţea
Verificaţi conexiunea electrică
Extrageţi unitatea duzei, curăţaţi
Curăţaţi filtrul de murdărie grosieră
Curăţaţi carcasa de filtrare a pompei
Curăţaţi pompa
Înlocuire unitate de funcţionare
Curăţaţi sau înlocuiţi buretele de filtrare
Puterea completă de curăţare biologică este
atinsă abia după câteva săptămâni
Îndepărtaţi algele şi frunzele din iaz, înlocuiţi
apa
Demontaţi UVC şi curăţaţi tubul din sticlă de
cuarţ
Înlocuiţi lampa UVC
- RO -
127