acoperă pânza înainte de a aşeza ferăstrăul
pe banc sau pe podea. Lama neprotejată, cu
mers din inerţie va cauza mersul înapoi al ferăstrăului,
tăind orice întâlneşte în cale. Fiţi conştient de
timpul necesar lamei pentru oprire după eliberarea
întrerupătorului.
REGULI SUPLIMENTARE
PRIVIND SIGURANŢA
UTILIZĂRII
FERĂSTRĂULUI
CIRCULAR
1. Utilizaţi numai discurile recomandate de fabricantul
sculei, discuri în conformitate cu reglementarea EN
847-1 , specifice tăierii lemnului şi a materialelor
asemănătoare cu acesta.
2. Nu utilizaţi pietre/discuri abrazive.
3. Utilizaţi numai acele discuri care au diametre conforme
cu marcajele.
4. Identificaţi discul potrivit materialului care urmează a fi
tăiat.
5. Utilizaţi numai acel discuri carea au o viteză de rotaţie
egală sau mai mare decât viteza indicată pe eticheta
sculei electrice.
INSTRUCŢIUNI
108
DE SECURITATE
SUPLIMENTARE PENTRU
TĂIEREA FAIANŢEI
a) Pentru o siguranţă maximă, garda de
protecţie furnizată împreună cu unealta
electrică trebuie ataşată şi poziţionată
ferm pe aceasta, astfel încât operatorul să
fie expus la cât mai puţin la discuri. Atât
dumneavoastră, cât şi privitorii, poziţionaţi-
vă departe de planul discului aflat în rotaţie.
Discurile care nu au fost concepute pentru unealta
electrică nu pot fi protejate corespunzător şi nu sunt
sigure.
b) Utilizaţi pentru unealta dumneavoastră
electrică numai discuri de diamant pentru
retezat. Faptul că accesoriul se potriveşte la unealta
electrică nu garantează şi funcţionarea în siguranţă.
c) Viteza de funcţionare a accesoriului trebuie
să fie cel puţin egală cu viteza maximă
marcată pe unealta electrică. Accesoriile care
funcţionează la o viteză mai mare decât cea prevăzută
se pot desprinde în bucăţi.
d) Discurile se vor utiliza exclusiv pentru
operaţiunile recomandate. De exemplu: nu
polizaţi cu partea laterală a discului pentru
debavurare,. Discurile abrazive pentru debavurare
sunt destinate polizării marginilor, iar forţele laterale
aplicate acestor discuri pot produce spargerea în
Ferăstrău circular cu acumulator litiu-ion
bucăţi.
e) Utilizaţi întotdeauna pentru discuri flanşe
nedeteriorate de dimensiuni şi forme
adecvate pentru discul ales. Flanşele corecte
susţin discul reducând posibilitatea spargerii discului.
f) Nu utilizaţi discuri uzate de la unelte electrice
mai mari. Discurile destinate uneltelor electrice de
dimensiuni mai mari nu sunt adecvate pentru viteza
mai mare a uneltelor electrice mai mici şi se pot
sparge.
g) Diametrul exterior şi grosimea accesoriului
trebuie să se încadreze în capacitatea
prevăzută pentru unealta electrică. Accesoriile
de dimensiuni incorecte nu pot fi protejate sau
controlate în mod corespunzător.
h) Dimensiunea arborelui discurilor abrazive
şi flanşele trebuie să se potrivească corect
cu axul sculei electrice. Discurile şi flanşele,
care nu se potrivesc exact pe arborele de polizat al
sculei dumneavoastră, electrice se rotesc neuniform,
vibrează foarte puternic şi pot conduce la pierderea
controlului asupra sculei.
i) Ţineţi unealta electrică numai de suprafaţa
izolată de prindere atunci când efectuaţi o
operaţiune la care accesoriul de debitare
poate intra în contact cu circuite electrice
ascunse. Contactul cu un cablu aflat sub tensiune
poate pune sub tensiune şi componentele metalice ale
sculei electrice şi duce la electrocutare.
j) Purtaţi echipament de protecţie individual.
În funcţie de scopul utilizării, utilizaţi mască
pentru figură şi ochelari de protecţie. În mod
corespunzător, purtaţi mască pentru praf,
antifoane, mănuşi, şorţ de atelier ce poate
opri fragmentele mici abrazive sau ale piesei
prelucrate. Protecţia pentru ochi trebuie să poată
opri particulele ce sar în urma diferitelor operaţiuni.
Masca pentru praf sau aparatul pentru respirat trebuie
să poată filtra particulele rezultate din activitatea
dvs. Expunerea îndelungată la zgomot de intensitate
ridicată poate duce la pierderea auzului.
k) Persoanele din jur se vor situa la o distanţă
de siguranţă faţă de zona de lucru.
Oricine pătrunde în zona de lucru va purta
echipamentul individual de protecţie.
Fragmente din piesa de prelucrat sau din discurile
sparte pot fi proiectate în aer şi pot să provoace răniri
chiar în afara zonei de lucru imediate.
l) Ţineţi unealta electrică numai de suprafaţa
izolată de prindere atunci când efectuaţi o
operaţiune la care accesoriul de debitare
poate intra în contact cu circuite electrice
ascunse. Accesoriul de debitare care intră în contact
cu un cablu sub tensiune poate descoperi părţile
metalice ale acestuia şi poate provoca electrocutarea
operatorului.
m) Nu aşezaţi niciodată unealta electrică până
când accesoriul nu s-a oprit complet. Discul
aflat în rotaţie poate ajunge în contact cu suprafaţa de
sprijin şi puteţi pierde controlul asupra sculei electrice.
n) Nu puneţi unealta electrică în funcţiune
atunci când vă deplasaţi. Contactul accidental cu
accesoriul rotitor vă poate agăţa hainele, împingând
RO