128 | Română
A
d
– Rotiţi aparatul de măsură la 180°, fără a modifica
înălţimea acestuia. Îndreptaţi-l pe peretele A astfel încât
linia laser verticală să se suprapună peste punctul Ⅰ deja
marcat. Lăsaţi aparat de măsură să se niveleze şi marcaţi
punctul de intersectare a liniilor laser pe peretele A
(punctul Ⅲ).
– Diferenţa d dintre punctele Ⅰ şi Ⅲ marcate pe peretele A
reprezintă abaterea efectivă pe înălţime a aparatului de
măsură.
La un tronson de măsurare de 2 × 5 m = 10 m, abaterea
maximă admisă este:
10 m × ±0,3 mm/m = ±3 mm. În consecinţă, diferenţa d
dintre punctele Ⅰ şi Ⅱ poate fi de maximum 3 mm.
Verificarea preciziei de nivelare a liniilor verticale
Pentru verificare, aveţi nevoie de un gol de uşă, în care (pe
fundaţie), pe ambele laturi ale uşii, să existe câte un loc de
cel puţin 2,5 m.
– Aşezaţi aparatul de măsură la o distanţă de 2,5 m faţă de
golul de uşă, pe o suprafaţă tare, plană (nu pe un stativ).
Puneţi în funcţiune aparatul de măsură activând funcţia
de nivelare automată. Selectaţi modul de funcţionare în
care doriţi să fie generată o linie laser verticală în faţa
aparatului de măsură.
– Marcaţi mijlocul liniei laser verticale pe partea inferioară a
golului de uşă (punctul Ⅰ), la o distanţă de 5 m faţă de
celelalte laturi ale golului de uşă, (punctul Ⅱ), precum şi
pe marginea superioară a golului de uşă (punctul Ⅲ).
1 609 92A 7S6 | (03.05.2022)
B
180°
– Rotiţi aparatul de măsură la 180° şi reglaţi-l pe partea
cealaltă a golului de uşă direct sub punctul Ⅱ. Lăsaţi
aparatul de măsură să se niveleze şi îndreptaţi linia laser
verticală astfel încât mijlocul acesteia să traverseze exact
punctele Ⅰ şi Ⅱ.
– Marcaţi ca punct Ⅳ mijlocul liniei laser de pe muchia
superioară a golului de uşă.
– Diferenţa d dintre punctele Ⅲ şi Ⅳ marcate reprezintă
abaterea efectivă a aparatului de măsură pe verticală.
– Măsuraţi înălţimea golului de uşă.
Repetaţi procesul de măsurare pentru cel de-al doilea plan
laser vertical. Pentru aceasta, selectaţi un mod de
funcţionare în care să fie generat un plan laser vertical în
partea laterală adiacentă a aparatului de măsură şi rotiţi
aparatul de măsură la 90°, la începutul procesului de
măsurare.
Abaterea maximă admisă se calculează după cum urmează:
dublul înălţimii golului de uşă × 0,3 mm/m
De exemplu: La o înălţime de 2 m a golului de uşă, abaterea
maximă trebuie să fie de
2 × 2 m × ± 0,3 mm/m = ± 1,2 mm. În consecinţă, între
punctele Ⅲ şi Ⅳ trebuie să existe o diferenţă de cel mult
1,2 mm.
Instrucţiuni de lucru
Utilizaţi întotdeauna numai mijlocul liniei laser pentru
u
a efectua marcaje. Lăţimea liniei laser se modifică odată
cu distanţa.
Lucrul cu panoul de vizare laser
Panoul de vizare laser (17) optimizează vizibilitatea
fasciculului laser în caz de condiţii nefavorabile şi de distanţe
mari.
Jumătatea reflectorizantă a panoului de vizare laser (17)
optimizează vizibilitatea liniei laser, iar jumătatea
transparentă permite vizualizarea liniei laser chiar şi din
partea posterioară a panoului de vizare laser.
Lucrul cu stativul (accesoriu)
Stativul este un suport de măsurare stabil, cu înălţime
reglabilă. Puneţi aparatul de măsură cu orificiul de 1/4" de
prindere pe stativ (8) pe filetul stativului (21) sau pe filetul
unui stativ foto uzual din comerţ. Pentru fixarea pe un stativ
pentru construcţii uzual, utilizaţi orificiul de 5/8" de prindere
Bosch Power Tools