ratorul poate părăsi aparatul abia după
ce motorul a fost oprit, aparatul a fost
imobilizat, frâna de mână a fost trasă şi
cheia de contact/cheia inteligentă a fost
scoasă.
Efectuaţi lucrările la acest aparat întot-
–
deauna cu mănuşi potrivite.
Pentru a preveni folosirea aparatelor,
–
care sunt prevăzute cu cheie de con-
tact/cheie inteligentă de persoane nea-
utorizate, scoateţi cheia de contact/che-
ia inteligentă.
Aparatul nu este destinat pentru a fi fo-
–
losit de persoane (inclusiv copii) cu ca-
pacităţi psihice, senzoriale sau mentale
limitate sau de persoane care nu dispun
de experienţa şi/sau cunoştinţele nece-
sare.
Nu lăsaţi copii nesupravegheaţi, pentru
–
a vă asigura, că nu se joacă cu apara-
tul.
În caz de neetanşeităţi opriţi aparatul
–
imediat.
Atenţie! Opriţi imediat aspiratorul dacă
–
intră în contact cu spumă sau lichide,
sau dacă sacul colector este plin!
Nu deschideţi capacul când motorul
–
funcţionează.
Pe suprafeţe înclinate gradul de înclina-
–
re într-o parte sau în direcţia de mers nu
are voie să depăşească valoarea preci-
zată în manualul de utilizare.
AVERTIZARE
În timpul transportării aparatului, motorul
trebuie scos din funcţiune şi aparatul trebu-
ie fixat şi asigurat.
PERICOL
Înaintea curăţării şi întreţinerii aparatu-
–
lui, a înlocuirii componentelor sau a tre-
cerii la altă funcţie, aparatul trebuie
oprit. În cazul aparatelor alimentate de
la reţeaua electrică, scoateţi ştecherul
din priză, iar în cazul aparatelor acţio-
nate cu acumulator, scoateţi fişa acu-
mulatorului sau decuplaţi acumulatorul.
Reparaţiile vor fi efectuate numai de
–
service-uri autorizate sau de specialişti
în domeniu care cunosc normele de
protecţie relevante.
Aparatele trebuie să fie verificate din
–
punctul de vedere al siguranţei în ex-
ploatare în funcţie de reglementările lo-
cale pentru aparatele de uz comercial
folosite în mai multe locuri.
Accesorii şi piese de schimb
PERICOL
Vor fi utilizate numai accesorii şi piese de
schimb agreate de către producător. Acce-
soriile originale şi piesele de schimb origi-
nale constituie o garanţie a faptului că utila-
jul va putea fi exploatat în condiţii de sigu-
ranţă şi fără defecţiuni.
– 3
RO
Transport
Întreţinerea
75