12. Pregătiţi capacul de protecţie pentru instalare. Înlocuiţi toate componentele din interiorul
capacului de protecţie cu altele noi (cu excepţia grilei) şi puneţi-le în ordinea în care au fost
scoase. Şaibele Tefzel de sub capac trebuie să fie uşor lubrifiate cu unsoare siliconică.
Notã: Ilustraţia este numai exemplificativă. Configuraţia dvs. poate fi diferită.
13. Strângeţi capacul de protecţie cu mâna. Apoi, finalizaţi procesul folosind instrumentul furnizat în
kitul de întreţinere. Introduceţi-l în fiecare dintre cele patru orificii pe rând şi strângeţi-le cât de
mult posibil. Strângeţi fiecare orificiu numai o dată.
Notã: Grila din interiorul capacului de protecţie trebuie să aibă posibilitatea de a se mişca liber în timpul
strângerii. Prin urmare, şi pentru a evita deteriorarea membranei, nu atingeţi grila în timpul procesului de
strângere.
14. Întotdeauna depozitaţi senzorul cu capacul de stocare şi baza instalate. Puneţi câteva picături de
apă curată în capacul de stocare pentru a preveni uscarea celulei senzorului.
Notã: Un senzor care a fost demontat sau reparat trebuie să fie întotdeauna calibrat. Permiteţi senzorului să se
stabilizeze timp de 30 minute înainte de a efectua calibrarea acestuia.
6.2 Curăţarea electrochimică şi centrul de regenerare
Instrumentul ORBISPHERE 32301 este un instrument de curăţare şi regenerare foarte eficient
pentru senzorii electrochimici. Acesta inversează procesul electrochimic care are loc în celula
senzorului în timpul funcţionării normale. Astfel se îndepărtează efectele oxidării şi, în acelaşi timp,
se regenerează suprafaţa electrozilor. În plus, centrul de regenerare oferă un tester de continuitate
pentru verificarea componentelor electronice ale senzorului.
Se recomandă utilizarea acestui instrument pentru o durată de funcţionare considerabil extinsă.
Puteţi găsi informaţii detaliate despre utilizarea centrului de curăţare şi regenerare în Manualul de
utilizare 32301.
Notã: Este obligatoriu să utilizaţi centrul de curăţare şi regenerare a senzorului 32301 pentru repararea senzorilor
H
electrochimici. Acest proces se numeşte declorurarea şi reclorurarea electrozilor (consultaţi
2
hidrogen a celulei senzorului
6.3 Curăţarea chimică: celula senzorului de oxigen şi de ozon
Notã: Neaplicabil pentru senzorii de H
Următoarele acţiuni implică dezasamblarea senzorului. Pentru procedurile de dezasamblare şi
asamblare, consultaţi
Condiţii
Uzarea membranei şi reacţiile chimice din interiorul senzorului implică repararea regulată a
senzorului pentru a se restabili sensibilitatea originală a acestuia. Service-ul implică înlocuirea
membranei şi curăţarea electrodului. Vă puteţi da seama că întreţinerea senzorului este necesară
atunci când măsurătorile sunt mult mai puţin stabile ca de obicei şi atunci când o calibrare a
senzorului nu îmbunătăţeşte situaţia.
Descrierea metodei (consultaţi următoarea procedură pas-cu-pas)
• Curăţarea electrochimică cu 32301 (dacă este disponibilă)
... atunci când nu este disponibilă sau dacă rezultatele sunt insuficiente.
... pentru senzorii utilizaţi în medii dure (de ex., în industria hidrocarburilor) sau senzorii foarte
murdari.
• Curăţarea chimică a anodului şi a catodului
• Lustruirea electrodului central
• Clătirea finală
Notã: Pentru a îndepărta orice reziduu de argint care nu poate fi eliminat prin curăţarea cu amoniac, uneori este
necesară repetarea curăţării chimice cu acid azotic (HNO
176 Română
de la pagina 179).
.
2
Dezasamblare şi reasamblare
de la pagina 173.
, maxim 70% din greutate).
3
Curăţarea cu