Télécharger Imprimer la page

Ferm AGM1082P Traduction De La Notice Originale page 119

Publicité

Les langues disponibles
  • FR

Les langues disponibles

  • FRANÇAIS, page 25
să fie accelerată în punctul de blocare, în sens
contrar direcţiei de rotaţie a accesoriului.
Dacă, de exemplu, un disc de şlefuit se agaţă sau
se blochează în piesa de prelucrare, marginea
discului de şlefuit care penetrează direct piesa
de prelucrare se poate agăţa în aceasta şi duce
astfel la smulgerea discului de şlefuit sau poate
provoca recul. Discul se va deplasa către operator
sau în sens opus acestuia, în funcţie de direcţia de
rotaţie a discului în punctul de blocare. În această
situaţie discurile de şlefuit se pot chiar rupe.
Reculul este rezultatul utilizării incorecte a maşinii
şi/sau al procedurilor sau al condiţiilor incorecte de
funcţionare, care pot fi evitate urmând măsurile de
precauţie adecvate, după cum este indicat mai jos.
a) Ţineţi bine scula electrică şi aduceţi-vă
corpul şi braţele într-o poziţie în care să puteţi
controla forţele de recul. Utilizaţi întotdeauna
un mâner auxiliar, în caz că acesta există,
pentru a avea un control maxim asupra
forţelor de recul sau a momentelor de
reacţie la turaţii înalte. Operatorul poate
stăpâni forţele de recul şi de reacţie prin
măsuri preventive adecvate.
b) Nu apropiaţi niciodată mâna de accesoriile
aflate în mişcare de rotaţie. Accesoriul se
poate deplasa peste mâna dumneavoastră.
c) Evitaţi să staţionaţi cu corpul în zona de
mişcare a sculei electrice în caz de recul.
Reculul proiectează scula electrică într-o
direcţie opusă mişcării discului de şlefuit din
punctul de blocare.
d) Lucraţi extrem de atent în zona colţurilor,
muchiilor ascuţite, etc. Împiedicaţi
ricoşarea şi blocarea accesoriului.
Accesoriul aflat în mişcare de rotaţie are
tendinţa să se blocheze în colţuri, pe muchii
ascuţite sau când ricoşează în urma izbirii,
determinând astfel pierderea controlului sau
reculul.
e) Nu folosiţi pânze de ferăstrău pentru lemn
sau pânze dinţate. Asemenea dispozitive
de lucru provoacă frecvent recul sau duc la
pierderea controlului.
Avertizări de siguranţă specifice
operaţiunilor de şlefuire şi tăiere
abrazivă:
a) Folosiţi numai discuri abrazive admise
pentru scula dumneavoastră electrică şi o
apărătoare de protecţie prevăzută pentru
aceste discuri abrazive. Discurile abrazive
care nu sunt prevăzute pentru această sculă
electrică nu pot fi acoperite şi protejate
suficient, fiind nesigure.
b) Suprafaţa de polizare a discurilor apăsate
în centru trebuie să fie montată sub planul
marginii apărătoarei. Un disc montat
necorespunzător care iese prin planul marginii
apărătoarei nu poate fi protejat în mod adecvat.
c) Apărătoarea de protecţie trebuie fixată
sigur pe scula electrică şi astfel ajustată
încât să atingă un grad maxim de siguranţă
în exploatare, adică numai o porţiune
extrem de mică a discului să rămână
descoperită în partea dinspre operator.
Apărătoarea de protecţie trebuie să protejeze
operatorul de fragmentele desprinse prin
şlefuire, de atingerea accidentală a discului şi
de scânteile care pot aprinde îmbrăcămintea.
d) Discurile abrazive trebuie folosite numai
pentru aplicaţiile recomandate. De
exemplu: nu şlefuiţi cu partea laterală a
unui disc de tăiere. Discurile de tăiere sunt
destinate îndepărtării de material cu marginea
discului, întrucât exercitarea forţelor laterale
asupra discurilor poate duce la ruperea lor.
e) Folosiţi întotdeauna flanşe de prindere
nedeteriorate având dimensiuni şi
forme corespunzătoare discului ales de
dumneavoastră. Flanşele adecvate sprijină
discul de şlefuit diminuând astfel pericolul
ruperii acestuia. Flanşele pentru discuri de
tăiere pot fi diferite faţă de flanşele pentru
discuri de şlefuit.
f) Nu utilizaţi discuri de şlefuit uzate
provenind de la scule electrice mai mari.
Discurile de şlefuit pentru sculele electrice mai
mari nu sunt concepute pentru turaţiile mai
ridicate ale sculelor electrice mai mici şi se pot
rupe.
119

Publicité

loading