164 | Română
LED
Aprindere continuă de 4 ori în verde
Aprindere continuă de 3 ori în verde
Aprindere continuă de 2 ori în verde
Aprindere continuă o dată în verde
Aprindere intermitentă o dată în verde
Indicaţii privind manevrarea optimă a
acumulatorului
Protejaţi acumulatorul împotriva umezelii şi apei.
Depozitaţi acumulatorul numai la temperaturi cuprinse între
−20 °C şi 50 °C. Nu lăsaţi acumulatorul în autovehicul, de
exemplu, pe timpul verii.
Ocazional curăţaţi fantele de ventilaţie ale acumulatorului
utilizând o pensulă moale, curată şi uscată.
Un timp de funcţionare considerabil redus după încărcare
indică faptul că acumulatorul s‑a uzat şi trebuie înlocuit.
Respectaţi instrucţiunile privind eliminarea.
Montare
Înaintea oricăror intervenţii asupra sculei electrice
u
(de ex. întreţinere, schimbarea accesoriilor, etc.) cât
şi în timpul transportului şi depozitării acesteia
extrageţi acumulatorul din scula electrică. În cazul
acţionării involuntare a întrerupătorului pornit/oprit
există pericol de rănire.
Montarea/schimbarea pânzei de ferăstrău
La montarea sau schimbarea accesoriului purtaţi
u
mănuşi de protecţie. Accesoriile sunt ascuţite şi se pot
înfierbânta după o utilizare mai îndelungată.
Alegerea pânzei de ferăstrău
La sfârşitul prezentelor instrucţiuni de folosire găsiţi o listă a
pânzelor de ferăstrău recomandate. Montaţi numai pânze de
ferăstrău având coadă cu un prag de prindere (sistem de
prindere în T). Pânza de ferăstrău nu ar trebui să fie mai
lungă decât este necesar pentru tăierea preconizată.
Pentru tăiere în linie curbă strânsă, folosiţi o pânză de
ferăstrău îngustă.
Montarea pânzei de ferăstrău (consultaţi figura A)
Înainte de montare, curăţaţi tija pânzei de ferăstrău.
u
O tijă de prindere murdară nu poate fi fixată în condiţii de
siguranţă.
Împingeţi pânza de ferăstrău (10), cu dinţii orientaţi în
direcţia de tăiere, până se înclichetează în sistemul de
prindere a pânzei de ferăstrău (13).
La montarea pânzei de ferăstrău aveţi grijă spatele acesteia
să se afle în canelura rolei de ghidare (12).
Verificaţi dacă pânza de ferăstrău este bine fixată.
u
O pânză de ferăstrău care nu este fixată bine poate cădea
afară din sistemul de prindere şi vă poate provoca răniri.
1 609 92A 8W9 | (15.11.2023)
Extragerea pânzei de ferăstrău (vezi figura B)
Capacitate
Împingeţi sistemul de prindere a pânzei de ferăstrău (13) în
60–80%
direcţia săgeţii, în sus şi extrageţi pânza de ferăstrău (10).
40–60%
Apărătoare antişpan (consultaţi figura C)
20–40%
5–20%
Apărătoarea antişpan (15) poate împiedica ruperea aşchiilor
de pe suprafaţa materialului la debitarea lemnului.
0–5%
Apărătoarea antişpan poate fi utilizată numai la anumite
tipuri de pânze de ferăstrău şi numai pentru un unghi de
tăiere de 0°.
Împingeţi de jos în sus apărătoarea antişpan (15) în talpa de
fixare (9).
Aspirarea prafului/aşchiilor
Pulberile rezultate din prelucrarea de materiale cum sunt
vopselele pe bază de plumb, anumite tipuri de lemn,
minerale şi metal pot fi dăunătoare sănătăţii. Atingerea sau
inspirarea acestor pulberi poate provoca reacţii alergice şi/
sau îmbolnăvirile căilor respiratorii ale utilizatorului sau a le
persoanelor aflate în apropiere.
Anumite pulberi cum sunt pulberea de lemn de stejar sau de
fag sunt considerate a fi cancerigene, mai ales în combinaţie
cu materiale de adaos utilizate la prelucrarea lemnului
(cromat, substanţe de protecţie a lemnului). Materialele care
conţin azbest nu pot fi prelucrate decât de către specialişti.
– Folosiţi pe cât posibil o instalaţie de aspirare a prafului
adecvată pentru materialul prelucrat.
– Asiguraţi buna ventilaţie a locului de muncă.
– Este recomandabil să se utilizeze o mască de protecţie a
respiraţiei având clasa de filtrare P2.
Respectaţi prescripţiile din ţara dumneavoastră referitoare
la materialele de prelucrat.
Evitaţi acumulările de praf la locul de muncă. Pulberile
u
se pot aprinde cu uşurinţă.
Apărătoarea (consultaţi imaginea D)
Montaţi apărătoarea pentru aspirare (16), Înainte de a
racorda scula electrică la o instalaţie de aspirare a prafului.
Aşezaţi apărătoarea (16) pe scula electrică astfel încât
suportul să se fixeze pe protecţia împotriva atingerii (11).
Înainte de a lucra fără un sistem de aspirare a prafului şi de a
efectua tăieri oblice, scoateţi apărătoarea (16). Pentru
aceasta, trageţi spre înainte apărătoarea de la protecţia
împotriva atingerii (11).
Racordarea sistemului de aspirare a prafului
(consultaţi imaginile E–F)
Aşezaţi racordurile de aspirare (17) în degajarea tălpii de
fixare (9).
Pentru aceasta, asigură-te că ai fixat camele de la racordul
de aspirare conform imaginii E în degajarea corespunzătoare
a tălpii de fixare (9).
Montaţi un furtun de aspirare (18) (accesoriu) pe racordul
de aspirare (17). Racordaţi furtunul de aspirare (18) la un
aspirator de praf (accesoriu).
Bosch Power Tools