•
L Dacă vede i această pictogramă pe afişaj, scoate i aparatul din priză, verifica i şi apoi încerca i din
nou.
•
E01 Dacă vede i acest mesaj pe afişaj, scoate i aparatul din priză, deschide i capacul, cură a i resturile
de cafea din interior, închide i capacul şi încerca i din nou.
•
Dacă lăsa i aparatul în priză, acesta va contoriza 70 cicluri de preparare, apoi va indica pe afişaj K,
semn că trebuie detartrat.
•
Apăsa i în acelaşi timp butonul 2-10 şi butonul g g g pentru a îndepărta de pe afişaj simbolul K.
Detartraţi regulat, (cel puţin o dată pe lună).
•
Detartra i aparatul cel pu in o dată pe lună, folosind un detartrant brevetat. Urma i instruc iunile de
pe ambalajul detartrantului.
•
Produsele aflate în garan ie, returnate din cauza defec iunilor provocate de particule de calcar, vor fi
reparate aplicându-se un pre de reparare.
RECICLAREA
W
Pentru a evita problemele de mediu și de sănătate cauzate de substan ele periculoase,
aparatele și bateriile reîncărcabile și cele obișnuite marcate cu unul dintre aceste
simboluri, nu trebuie eliminate împreună cu deșeurile municipale nesortate. Elimina i
întotdeauna produsele electrice și electronice și, după caz, bateriile reîncărcabile și
cele obișnuite, la un punct de reciclare/colectare corespunzător.
All manuals and user guides at all-guides.com
83
GB
DE
FR
NL
IT
ES
PT
DK
SE
NO
FI
RU
CZ
SK
PL
HR
SI
GR
HU
TR
RO
BG
AE