Alimentarea cu energie electrică
AVERTISMENT
▪ Nu deterioraţi şi nu modificaţi cablul de alimentare cu energie electrică. De asemenea, nu plasaţi obiecte
grele pe cablul de alimentare, nu trageţi de acesta şi nu îl îndoiţi în mod exagerat. Aceasta poate cauza
deteriorări electrice, care duc la incendii şi şocuri electrice.
▪ Ţineţi cablul de alimentare departe de toate sursele de căldură. Nerespectarea acestor indicaţii poate duce
la topirea izolaţiei, având ca rezultat producerea de incendii sau de şocuri electrice.
▪ Cablul de alimentare nu trebuie strâns, deoarece poate rezulta o conectare slabă, ducând la supraîncălzire,
care poate determina un incendiu.
▪ Cablul de alimentare poate fi deteriorat dacă se calcă pe el sau dacă peste el sunt plasate obiecte grele.
Continuarea utilizării unui cablu de alimentare deteriorat poate determina un accident, cum ar fi un incendiu
sau un şoc electric.
▪ Nu conectaţi şi nu deconectaţi cablul de alimentare cu mâinile ude, deoarece există riscul de electrocutare.
▪ Nu conectaţi cablul de alimentare la un prelungitor cu mai multe prize, deoarece există riscul producerii de
incendii sau şocuri electrice.
▪ Nu legaţi şi nu înnodaţi cablul de alimentare, deoarece există riscul producerii de incendii sau şocuri
electrice.
▪ Introduceţi complet ştecărul în priza de c.a. Nerespectarea acestei indicaţii poate conduce la producerea de
incendii sau şocuri electrice.
▪ Dacă partea de conectare a cablului de alimentare este supusă unei torsiuni excesive, cablul se poate
deteriora sau firele din interiorul aparatului se pot deconecta. Urmarea poate fi declanşarea unui incendiu.
Evitaţi următoarele situaţii:
- Conectarea şi deconectarea frecventă a cablului de alimentare.
- Împiedicarea de cablul de alimentare.
- Cablul de alimentare este îndoit în apropierea părţii de conectare, iar priza sau partea de conectarea sunt
forţate continuu.
- Aplicarea unui şoc asupra conectorului de alimentare.
▪ Nu utilizaţi alt cablu de alimentare în afară de cel furnizat, deoarece există riscul producerii de incendii sau
şocuri electrice.
▪ Ca regulă generală, nu utilizaţi prelungitoare. Utilizarea unui prelungitor poate determina izbucnirea unui
incendiu sau un şoc electric.
▪ Scoateţi conectorul de alimentare din priza de c.a. şi evitaţi utilizarea aparatului în timp ce fulgeră.
Fulgerul poate cauza un incendiu, un şoc electric sau defecţiuni.
ATENŢIE
▪ Nu utilizaţi decât o sursă de alimentare cu tensiunea specificată în acest manual, deoarece există riscul
producerii de incendii sau şocuri electrice.
▪ Ţineţi întotdeauna de ştecăr când îl scoateţi din priză. Nu trageţi de cablul de alimentare, deoarece puteţi
deteriora conductoarele din interior sau izolaţia cablului, cauzând scurgeri de electricitate care pot determina
producerea de incendii sau şocuri electrice.
▪ Lăsaţi spaţiu suficient în jurul fişei electrice, astfel încât să poată fi deconectată cu uşurinţă. Dacă sunt
plasate obiecte în jurul cablului de alimentare, nu îl veţi putea deconecta rapid în caz de urgenţă.
Manevrarea
AVERTISMENT
▪ Nu dezasamblaţi şi nu modificaţi aparatul. În interiorul aparatului sunt componente care funcţionează la
temperaturi ridicate şi sub înaltă tensiune, care pot provoca incendii sau scurtcircuite.
▪ Echipamentul electric poate fi periculos în cazul manevrării necorespunzătoare. Nu permiteţi copiilor să
atingă cablul de alimentare, cablurile, mecanismele interne sau componentele electrice.
▪ Dacă aparatul emite sunete ciudate sau fum, căldură sau mirosuri neobişnuite, OPRIŢI imediat alimentarea
pentru aparat şi computer, apoi deconectaţi cablul de interfaţă, dacă este conectat. Apoi, deconectaţi cablul
de alimentare de la priza de alimentare de c.a. şi contactaţi reprezentantul dvs. local autorizat Canon.
Continuarea utilizării în aceste condiţii creează pericol de incendii sau de electrocutare.
▪ Nu utilizaţi spray-uri inflamabile în apropierea aparatului. Contactul dintre părţile electrice din interiorul
aparatului şi substanţe inflamabile poate determina un incendiu sau un scurtcircuit.
▪ OPRIŢI întotdeauna alimentarea pentru aparat şi computer, apoi deconectaţi cablurile de alimentare şi
de interfaţă înainte de a deplasa aparatul. Nerespectarea acestor indicaţii poate conduce la deteriorarea
cablurilor sau a cordoanelor, ceea ce poate crea pericol de incendii sau de electrocutare.
▪ Asiguraţi-vă că fişa de alimentare sau conectorul de alimentare sunt introduse complet după mutarea
aparatului. În caz contrar, poate avea loc o supraîncălzire sau un incendiu.
▪ Nu scăpaţi agrafe de hârtie, capse sau alte obiecte metalice în interiorul aparatului. De asemenea, nu
vărsaţi în interiorul aparatului apă, lichide sau alte substanţe inflamabile (alcool, benzen, diluant de
vopsea etc.). Dacă aceste obiecte intră în contact cu o zonă din aparat aflată sub tensiune înaltă, există
pericol de incendii sau de electrocutare. Dacă aceste obiecte sunt scăpate sau se infiltrează în aparat,
OPRIŢI imediat alimentarea pentru aparat şi computer, apoi deconectaţi cablul de interfaţă, dacă este
conectat. Apoi, deconectaţi cablul de alimentare de la priza de alimentare de c.a. şi contactaţi reprezentantul
dvs. local autorizat Canon.
▪ Când conectaţi sau deconectaţi un cablu USB în momentul în care ştecărul este conectat la o priză de c.a.,
nu atingeţi partea metalică a conectorului, deoarece există riscul producerii unui şoc electric.
ATENŢIE
▪ Nu plasaţi obiecte grele pe aparat. Acestea sau aparatul pot cădea, cauzând rănirea persoanelor.
▪ OPRIŢI alimentarea pentru aparat dacă acesta nu va fi utilizat pentru o perioadă îndelungată de timp, de
exemplu, peste noapte. OPRIŢI aparatul şi scoateţi cablul de alimentare din priză dacă aparatul nu va fi
utilizat pentru o perioadă mai îndelungată de timp, de exemplu, timp de câteva zile.
▪ Deschideţi sau închideţi capacele şi instalaţi sau îndepărtaţi sertarele încet şi cu atenţie. Aveţi grijă să nu vă
răniţi degetele.
▪ Ţineţi mâinile şi hainele la distanţă de cilindrul de alimentare din zona de ieşire. Chiar dacă aparatul nu
imprimă, rotaţia bruscă a cilindrului de alimentare vă poate prinde mâinile sau hainele, provocând vătămări.
▪ Locaşul de ieşire este fierbinte în timpul imprimării şi imediat după imprimare. Nu atingeţi zona din jurul
locaşului de ieşire, deoarece puteţi suferi arsuri.
▪ Hârtia imprimată poate fi fierbinte imediat după ce este evacuată. Aveţi grijă când scoateţi hârtia şi aliniaţi
hârtia scoasă, în special după o imprimare continuă. În caz contrar, puteţi suferi arsuri.
▪ Când efectuaţi o copie amplasând o carte groasă pe geamul plat, nu apăsaţi cu putere alimentatorul sau
geamul plat. Aceasta ar putea deteriora suprafaţa de scanare ducând şi la accidentări ale persoanei care
realizează operaţia.
▪ Aveţi grijă să nu scăpaţi un obiect greu, de exemplu un dicţionar pe suprafaţa de scanare. Aceasta ar putea
deteriora suprafaţa de scanare ducând şi la accidentări ale persoanei care realizează operaţia.
▪ Închideţi cu grijă alimentatorul, pentru a nu vă prinde mâinile. Aceasta ar putea cauza vătămări corporale.
▪ Raza de laser poate fi dăunătoare pentru corpul uman. Raza de laser este închisă în scanerul cu laser prin
intermediul unui capac, astfel încât să nu existe pericolul scăpării razei de laser în afară în timpul exploatării
normale a aparatului. Citiţi următoarele observaţii şi instrucţiuni de siguranţă.
- Nu deschideţi niciodată alte capace decât cele indicate în acest manual.
- Nu îndepărtaţi eticheta de avertizare ataşată pe capacul unităţii scanerului cu laser.
- Dacă raza de laser scapă în direcţia ochilor, expunerea poate cauza leziuni asupra ochilor.
57
Română