Aţi cumpărat un produs de la JUNG PUM-
PEN obţinând astfel calitate şi perfor-
manţă. Asiguraţi această performanţă
printr-o instalare conform normelor,
astfel încât produsul nostru să-şi poată
îndeplini funcţia spre mulţumirea dum-
neavoastră deplină. Aveţi în vedere fap-
tul că defecţiunile apărute în urma ma-
nevrării necorespunzătoare influenţează
acordarea garanţiei. De aceea respectaţi
instrucţiunile din cadrul manualului de
utilizare!
Acest aparat poate fi utilizat de copii cu
vârsta de 8 ani şi mai mari, precum şi de
persoane cu capacităţi fizice, senzoriale
sau mentale reduse sau care nu deţin ex-
perienţa şi cunoştinţele necesare, numai
dacă acestea sunt supravegheate sau au
fost instruite cu privire la utilizarea sigu-
ră a aparatului şi înţeleg pericolele rezul-
tate de aici. Copiii nu au voie să se joace
cu aparatul. Curăţarea şi întreţinerea de
către utilizator nu trebuie realizate de
copii fără a fi supravegheaţi.
Evitarea daunelor în caz de defectare
Ca orice alt aparat electric, și acest produs se
poate defecta din cauza lipsei tensiunii de rețea
sau a unui defect tehnic.
Dacă, în urma defectării produsului, rezultă o
daună pentru dumneavoastră (inclusiv daune ul-
terioare), trebuie luate de dumneavoastră îndeo-
sebi următoarele măsuri preventive, la aprecierea
dumneavoastră:
• montarea unei instalații de alarmă rezistentă
la apă (în anumite circumstanțe, chiar
independentă de rețea), astfel încât alarma să
poată fi detectată înainte de apariția daunei.
• verificarea
rezervorului
lizat / puțului cu privire la etanșeitate
Deoarece aceste măsuri preventive folosesc
la evitarea respectiv minimizarea daunelor ul-
terioare în cazul defectării produsului, acestea
trebuie respectate ca directivă a producătorului
– analog specificațiilor normative ale DIN EN ca
nivel al tehnicii – obligatoriu la utilizarea produ-
sului (OLG Frankfurt/Main, nr. dosar: 2 U 205/11,
15.06.2012).
INSTRUCŢIUNI DE
SIGURANŢĂ
Acest manual de utilizare conţine informaţii de
bază care trebuie respectate la instalare, ope-
rare şi întreţinere. Este important ca acest ma-
nual de utilizare să fie citit obligatoriu înainte de
montare şi punere în funcţie de către persoana
care efectuează montarea precum şi de perso-
nalul de specialitate/utilizator. Manualul trebuie
să fie permanent disponibil la locul de utilizare a
pompei, respectiv a instalaţiei.
Nerespectarea instrucţiunilor de siguranţă
poate atrage după sine pierderea oricăror
pretenţii de despăgubire.
În
instrucţiunile de siguranţă sunt marcate în mod
special prin simboluri. Nerespectarea lor poate
fi periculoasă.
colector
uti-
Notã! Pericol pentru maşină şi funcţionare
ROMÂNĂ
până
la
muchia
- cel târziu totuși la montarea respectiv pune-
rea în funcțiune a produsului.
• montarea siguranțelor anti-refulare pentru
acele obiecte de drenare, la care poate re-
zulta o daună prin ieșirea apei uzate, în urma
defectării unui produs.
• montarea unui alt produs, care poate com-
pensa defectarea produsului (de exemplu,
instalația dublă).
• montarea unui agregat de alimentare cu
energie electrică în cazuri de urgență.
cadrul
acestui
Pericol general pentru persoane
Atenţionare pentru tensiune electrică
superioară
înaintea
manual
de
utilizare
67