•
Temperatura suprafeţelor accesibile poate fi
ridicată în timpul funcţionării aparatului.
• Îndepărtaţi toate ambalajele, abţibildurile sau
diversele accesorii atât din interiorul, cât şi de pe
exteriorul aparatului.
• Desfăşuraţi complet cablul.
• Verificaţi dacă instalaţia electrică este compatibilă
cu puterea şi tensiunea indicate pe aparat.
• Conectaţi aparatul numai la o priză cu
împământare.
• Dacă se utilizează un prelungitor electric, acesta
trebuie să aibă o secţiune cel puţin echivalentă
şi priză cu împământare; luaţi toate măsurile de
precauţie necesare pentru ca nimeni să nu se
împiedice de acesta.
• În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat,
acesta trebuie înlocuit de producător, de serviciul
post-vânzări al acestuia sau de către persoane cu
calificare similară, pentru a se evita un pericol.
• Cablul de alimentare trebuie verificat cu
regularitate pentru a detecta eventualele semne
de deteriorare şi, în cazul în care cablul este
deteriorat, aparatul nu trebuie utilizat.
• Acest aparat nu este destinat punerii în funcţiune
cu ajutorul unui dispozitiv de programare exterior
sau al unui sistem de comandă la distanţă separat.
• Nu utilizaţi niciodată aparatul fără a-l supraveghea.
• Nu introduceți niciodată în apă sau în orice alt
lichid, nici cablul de alimentare, nici caseta de
comandă.
74