190 | Română
Nivelul specificat al vibraţiilor şi al zgomotului emis se referă
la cele mai frecvente utilizări ale sculei electrice. În
eventualitatea în care scula electrică este utilizată pentru
alte aplicaţii, împreună cu alte accesorii decât cele indicate
sau nu, beneficiază de o întreţinere satisfăcătoare, nivelul
vibraţiilor şi nivelul zgomotului emis se pot abate de la
valorile specificate. Aceasta poate amplifica considerabil
vibraţiile şi zgomotul de-a lungul întregului interval de lucru.
Pentru o evaluare exactă a vibraţiilor şi a zgomotului ar trebui
luate în calcul şi intervalele de timp în care scula electrică
este deconectată sau funcţionează, dar nu este folosită
efectiv. Această metodă de calcul ar putea duce la reducerea
considerabilă a zgomotului pe întreg intervalul de lucru.
Stabiliţi măsuri de siguranţă suplimentare pentru protejarea
utilizatorului împotriva efectului vibraţiilor, ca de exemplu:
întreţinerea sculei electrice şi a accesoriilor, menţinerea
căldurii mâinilor, organizarea proceselor de muncă.
Montare
Înaintea oricăror intervenţii asupra sculei electrice
u
(de ex. întreţinere, schimbarea accesoriilor, etc.) cât
şi în timpul transportului şi depozitării acesteia
extrageţi acumulatorul din scula electrică. În cazul
acţionării involuntare a întrerupătorului pornit/oprit
există pericol de rănire.
Montarea modulului Bluetooth® Low Energy
Module GCY 42 (accesoriu)
Pentru informaţii privind modulul Bluetooth® Low Energy
Module GCY 42, citeşte instrucţiunile de utilizare aferente.
Încărcarea acumulatorului
Folosiţi numai încărcătoarele specificate în datele
u
tehnice. Numai aceste încărcătoare sunt adaptate la
acumulatorul cu tehnologie litiu‑ion montat la scula
dumneavoastră electrică.
Notă: Acumulatorul este parţial încărcat la livrare. Pentru a
asigura funcţionarea la capacitatea nominală a
acumulatorului, înainte de prima utilizare, încărcaţi complet
acumulatorul în încărcător.
Acumulatorul litiu-ion poate fi încărcat în orice moment, fără
ca prin aceasta să i se reducă durata de viaţă utilă.
Întreruperea procesului de încărcare nu afectează
acumulatorul.
Acumulatorul Li-Ion este protejat împotriva descărcării
profunde prin "Electronic Cell Protection (ECP)". Când
acumulatorul s‑a descărcat, scula electrică este deconectată
printr‑un circuit de protecţie: dispozitivul de lucru nu se mai
mişcă.
După deconectarea automată a sculei electrice nu mai
u
apăsaţi pe întrerupătorul Pornit/Oprit. Acumulatorul
s‑ar putea deteriora.
Respectaţi instrucţiunile privind eliminarea.
Extragerea acumulatorului
Acumulatorul (8) este prevăzut cu două trepte de blocare,
care au rolul de a preveni căderea acumulatorului din scula
1 609 92A 6RP | (04.08.2022)
electrică în cazul apăsării involuntare a tastei de deblocare a
acumulatorului (9). Cât timp acumulatorul este introdus în
scula electrică, acesta este fixat în poziţie prin forţa elastică
a unui arc.
Pentru extragerea acumulatorului (8), apasă tasta de
deblocare (9) şi extrage acumulatorul din scula electrică. Nu
forţa.
Indicatorul stării de încărcare a acumulatorului
LED-urile verzi ale indicatorului stării de încărcare a
acumulatorului indică starea de încărcare a acumulatorului.
Din considerente legate de siguranţă, verificarea stării de
încărcare este posibilă numai cu scula electrică oprită.
Pentru indicarea stării de încărcare, apasă tasta
Acest lucru este posibil şi când acumulatorul nu este montat
pe scula electrică.
Dacă, după apăsarea tastei pentru indicarea stării de
încărcare, nu se aprinde niciun LED, înseamnă că
acumulatorul este defect şi trebuie înlocuit.
Observaţie: Nivelul de încărcare a acumulatorului este afişat
la interfaţa pentru utilizator (10) (vezi „prin indicatoarele de
stare", Pagina 192).
Tip de acumulator GBA 18V...
LED-uri
Aprindere continuă de 3 ori cu iluminare
de culoare verde
Aprindere continuă de 2 ori cu iluminare
de culoare verde
Aprindere continuă o dată cu iluminare
de culoare verde
Aprindere intermitentă o dată cu
iluminare de culoare verde
Tip de acumulator ProCORE18V...
LED-uri
Aprindere continuă de 5 ori cu iluminare
de culoare verde
Aprindere continuă de 4 ori cu iluminare
de culoare verde
Aprindere continuă de 3 ori cu iluminare
de culoare verde
Aprindere continuă de 2 ori cu iluminare
de culoare verde
Aprindere continuă o dată cu iluminare
de culoare verde
Aprindere intermitentă o dată cu
iluminare de culoare verde
sau
.
Capacitate
60−100 %
30−60 %
5−30 %
0−5 %
Capacitate
80−100 %
60−80 %
40−60 %
20−40 %
5−20 %
0−5 %
Bosch Power Tools