Citiți instrucțiunile, păstrați-le într-un loc sigur; dacă dați aparatul altcuiva, nu uitați să dați şi instrucțiunile. Îndepărtați
toate ambalajele înainte de folosire.
PREVEDERI IMPORTANTE DE SIGURANŢĂ
Respectați măsurile de siguranță de bază, inclusiv:
Aparatul poate fi folosit de copii în vârstă de 8 ani sau mai mari și de către persoane cu capacități
fizice, senzoriale sau mentale reduse sau lipsă de experiență și cunoștințe dacă sunt supravegheați/
instruiți și înțeleg pericolele la care se supun. Copiii nu trebuie să se joace cu aparatul. Curățarea și
utilizarea de către utilizator nu trebuie efectuate de copii decât dacă aceștia au peste 8 ani și sunt
supravegheați. Nu lăsați aparatul și cablul la îndemâna copiilor sub 8 ani.
Nu conectați aparatul prin intermediul unui sistem cu temporizator sau cu comandă de la distanță.
Este posibil ca pâinea să se ardă. Nu folosiți aparatul lângă sau sub perdele sau alte materiale
combustibile şi aveți grijă cât timp prăjitorul este fierbinte.
Nu plecați de lângă aparat atunci când funcționează.
h Suprafețele aparatului se vor încinge.
Scoateți şi goliți tava pentru firmituri.
Ştergeți cu o cârpă umedă, uscați, apoi reaşezați-o în prăjitor.
În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat, acesta trebuie înlocuit de către producător,
agentul de service sau de către personal calificat în domeniu, pentru a evita orice pericol.
i Nu scufundați în niciun fel de lichid.
Acest aparat este destinat uzului casnic și poate fi întrebuințat deopotrivă în situații similare precum
cele de mai jos:
•
în raioane de articole de bucătărie din magazine de specialitate, spații de birouri și alte
asemenea medii de lucru;
•
de către clienți într-un hotel, motel sau alt spațiu rezidențial similar;
•
într-un spațiu de tip pensiune;
•
la o fermă.
•
Nu prăjiți sau nu reîncălziți prea felii de pâine prea groase, care au fost date cu unt, care sunt sfărâmate sau
deformate.
•
Acordați o atenție deosebită atunci când prăjiți alimente care conțin zahăr, gem, semințe, stafide etc. Acestea se
pot topi sau pot cădea în interiorul prăjitorului și pot provoca supraîncălzire sau incendiu.
•
Dacă pâinea rămâne blocată, scoateți prăjitorul din pâine, lăsați-l să se răcească şi scoateți pâinea.
•
Nu utilizați niciodată un cuțit, o furculiță sau orice alt obiect pentru a îndepărta felia de pâine blocată. În afară că
riscați să deteriorați prăjitorul, există și pericolul de electrocutare!
SCHIŢĂ
1.
Fante pentru prăjire
2.
Levier
3.
Comandă de prăjire
4.
Tavă pentru firmituri
5.
Încălzitor chifle
6.
Mâner
7.
Picioruş
43
GB
DE
FR
NL
IT
ES
PT
DK
SE
NO
FI
RU
CZ
SK
PL
HR
SI
GR
HU
TR
RO
BG
UA
AE