Service
▶ Încredinţaţi repararea sculei electrice a dumneavoastră numai personalului calificat de specialitate
şi numai în condiţiile folosirii pieselor de schimb originale. În acest fel, este garantată menţinerea
siguranţei de exploatare a aparatului.
▶ Nu executaţi niciodată lucrări de întreţinere la un acumulator deteriorat. Toate lucrările de întreţinere
la acumulatori se vor executa numai de către producător sau de centrele de asistenţă pentru clienţi,
împuternicite de producător.
2.2
Instrucţiuni suplimentare de protecţie a muncii pentru ferăstraie
Securitatea persoanelor
▶ Nu aduceţi mâinile în zona de tăiere a ferăstrăului şi la pânza de ferăstrău. Ţineţi de mânerul suplimentar
sau de carcasa motorului cu a doua mână. Dacă ţineţi ferăstrăul cu ambele mâini, acestea nu pot fi
vătămate la tăierea cu ferăstrăul.
▶ Folosiţi produsul numai în stare tehnică impecabilă.
▶ Nu efectuaţi niciodată intervenţii neautorizate sau modificări la maşină.
▶ Evitaţi atingerea pieselor în rotaţie - pericol de accidentare!
▶ Purtaţi mănuşi de protecţie şi la schimbarea accesoriilor de lucru. Atingerea dispozitivului de lucru poate
duce la vătămări prin tăiere şi arsuri.
▶ Înainte de începerea lucrului stabiliţi clasa de periculozitate a materialului pulverulent care se formează în
timpul lucrărilor. Utilizaţi un aspirator de praf industrial cu clasificare a clasei de protecţie avizată oficial,
care corespunde dispoziţiilor locale cu privire la protecţia împotriva prafului. Pulberea materialelor cum
ar fi vopselele care conţin plumb, unele tipuri de lemn, betonul / zidăria / piatra care conţine cuarţ şi
minerale, precum şi metale pot dăuna sănătăţii.
▶ Asiguraţi o aerisire bună a locului de muncă şi purtaţi, dacă este cazul, o mască de protecţie a respiraţiei,
adecvată pentru praful respectiv. Atingerea sau inhalarea pulberii poate provoca reacţii alergice şi/
sau afecţiuni ale căilor respiratorii ale utilizatorului sau ale persoanelor aflate în apropiere. Manevrarea
materialului care conţine azbest este permisă numai persoanelor cu pregătire de specialitate.
▶ Înainte de tăierea cu ferăstrăul, fixaţi bine reglajele pentru adâncimea de tăiere şi unghiul de tăiere. Dacă
modificaţi reglajele pe parcursul tăierii cu ferăstrăul, pânza de ferăstrău se poate înţepeni şi poate apărea
recul.
▶ Adaptaţi adâncimea de tăiere la grosimea piesei care se prelucrează. Sub piesa care se prelucrează,
trebuie să fie vizibilă o zonă mai mică decât înălţimea întreagă a unui dinte.
▶ La tăierea pe lungime, utilizaţi întotdeauna un opritor sau un ghidaj după muchii. Acestea îmbunătăţesc
precizia de tăiere şi reduc posibilitatea ca pânza de ferăstrău să se înţepenească.
▶ Nu duceţi mâinile sub piesa care se prelucrează. Capota de protecţie nu vă poate oferi protecţie faţă de
ferăstrău sub piesa care se prelucrează.
▶ Nu ţineţi niciodată în mână sau deasupra piciorului piesa care urmează a fi tăiată. Asiguraţi piesa de lucru
într-un dispozitiv stabil.
▶ Ţineţi întotdeauna ferm maşina cu ambele mâini de mânerele special prevăzute şi aduceţi braţele într-o
poziţie în care puteţi capta forţele de recul.
▶ Ţineţi mânerele uscate şi curate.
▶ Staţi întotdeauna lateral faţă de pânza de ferăstrău şi nu aduceţi niciodată pânza de ferăstrău în linie cu
corpul dumneavoastră. În cazul unui recul, ferăstrăul poate sări pe direcţie înapoi!
▶ Dacă pânza de ferăstrău se înţepeneşte sau dacă întrerupeţi lucrul, deconectaţi ferăstrăul şi ţineţi-l
nemişcat, până când pânza de ferăstrău ajunge în stare de repaus complet. Nu încercaţi niciodată
să îndepărtaţi ferăstrăul din piesa care se prelucrează sau să-l trageţi spre înapoi, cât timp pânza de
ferăstrău se mişcă; în caz contrar este posibil un recul.
▶ Dacă doriţi să reporniţi un ferăstrău care se află în piesa de prelucrat, centraţi pânza de ferăstrău în fanta
tăiată şi verificaţi dacă dinţii ferăstrăului nu s-au agăţat în piesa care se prelucrează.
▶ Procedaţi cu o atenţie deosebită la tăierea cu ferăstrăul în pereţii existenţi sau alte zone fără vizibilitate.
Pânza de ferăstrău care intră adânc în material se poate bloca în obiecte ascunse la operaţia de tăiere şi
poate provoca un recul.
Securitatea electrică
▶ Verificaţi înainte de începerea lucrului dacă în zona de lucru există conductori electrici, conducte de
gaz şi ţevi de apă acoperite. Piesele metalice de pe exteriorul maşinii pot cauza o electrocutare dacă
deterioraţi accidental un conductor electric.
▶ Ţineţi aparatul de suprafeţele izolate ale mânerelor, când executaţi lucrări în care dispozitivul de lucru
poate întâlni conductori electrici ascunşi. Contactul cu un conductor parcurs de curent poate pune sub
tensiune şi piesele metalice ale aparatului şi poate duce la electrocutări.
174
Română
2145463
*2145463*