vârste cuprinse între
4. Acest aparat poate fi utilizat de către copii de peste
ani şi persoane cu capacităţi fizice, senzoriale sau mentale
reduse sau lipsite de experienţă ori cunoştinţe cu condiţia
ca aceştia/acestea să se afle sub supraveghere corectă
sau să fi primit instrucţiuni privind utilizarea în deplină
siguranţă a aparatului şi să fi înţeles pericolele implicate.
Nu lăsați copiii să se joace cu aparatul. Curăţarea şi
întreţinerea care sunt în sarcina utilizatorului nu se vor
efectua de către copiii nesupravegheaţi.
5. ATENŢIONARE: Acest aparat de încălzit nu este
prevăzut cu dispozitiv de control al temperaturii ambiante.
Nu utilizaţi acest aparat de încălzit în încăperi de mici
dimensiuni în care se află persoane care nu pot părăsi
singure încăperea respectivă şi dacă nu există mijloace
de supraveghere permanentă. Nu utilizaţi aparatul în
încăperi cu suprafaţă mai mică de
6. ATENŢIE: Unele componente ale produsului se pot
încinge şi pot cauza arsuri. Acordaţi o atenţie deosebită
atunci când în jur se află copii şi persoane vulnerabile.
7.
ATENŢIE:
supraîncălzirea,
8. Nu utilizaţi acest aparat de încălzit în apropierea
căzilor, duşurilor şi piscinelor.
9. Nu introduceţi aparatul, cablul de alimentare sau
ştecărul în apă sau în alte lichide.
10. AVERTISMENT: Nu amplasaţi aparatul sub priza de
curent.
11. Aparatul nu trebuie utilizat prin intermediul unui
temporizator extern sau cu un sistem separat de control
de la distanță.
12. În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat,
3
şi
8
ani.
Pentru
nu
57
4
m
.
2
a
acoperiţi
aparatul.
8
RO
evita