Montarea şi demontarea a grilajului de protecţie
5.6.
Grilajul de protecţie (13) conţinut în completul de livrare şi gata montat împiedică în mod eficient absorbţia
vietăţilor iazului şi trebuie fixat pe pompă, dacă introduceţi pompa într-un iaz populat. Pentru domeniile de
utilizare ale pompei pentru care nu este prescrisă utilizarea grilajului de protecţie, acesta se poate demonta după
dorinţă şi monta la loc în funcţie de necesitate.
Montarea şi demontarea grilajului de protecţie (Fig. 1) sunt ilustrate pe o filă separată.
6. Racordarea electrică
Aparatul dispune de un cablu de conexiune la reţeaua electrică cu ştecher de reţea. Cablul şi ştecherul de
racordare la reţea pot fi schimbate numai de către personal de specialitate, pentru a se evita pericolele. Nu căraţi
pompa de cablul de alimentare, şi nu trageţi de cablu ştecherul din priză. Protejaţi ştecherul şi cablul de conectare
la reţea contra căldurii, uleiului şi muchiilor ascuţite.
Tensiunea la priză trebuie să corespundă cu datele tehnice de pe plăcuţa aparatului.
Persoana responsabilă cu instalarea trebuie să se asigure că racordul electric dispune de o
împământare conformă normelor.
Racordul electric trebuie să fie echipat cu un întrerupător diferenţial de înaltă sensibilitate
(RCD): ∆ = 30 mA (DIN VDE 0100-739).
Cablurile prelungitoare nu au voie să aibă o secţiune mai mică decât cablurile izolate în manta
de cauciuc având codul H05RN-F (3 x 1,0 mm²) conform VDE. Ştecherul de reţea şi cuplele
trebuie să fie protejate de stropii de apă.
7. Punere în funcţiune
Vă rugăm să respectaţi şi figurile care sunt ataşate la sfârşitul acestui manual de utilizare. Cifrele şi alte date care
sunt menţionate în paranteze în prezentarea care urmează se referă la aceste figuri.
În timpul funcţionării pompei este interzisă prezenţa persoanelor în apă.
Este permisă utilizarea pompei numai în domeniul de performanţe afişat pe plăcuţa tip.
Se va evita funcţionarea uscată a pompei - fără apă - deoarece aceasta conduce la încălzirea
pompei. Aceasta poate cauza deteriorări grave ale pompei.
Asiguraţi-vă de poziţionarea conexiunilor electrice într-un loc care nu este expus la inundare.
Este absolut interzis să se introducă mâinile în deschiderea pompei când aparatul este
conectat la reţea.
Efectuaţi o verificare vizuală a pompei înaintea fiecărei utilizări. Aceasta este valabil în special pentru cablul şi
ştecherul de racordare la reţea. Atenţie la fixarea rigidă a tuturor şuruburilor şi a stării perfecte a tuturor
racordurilor. Nu este permisă utilizarea unei pompe deteriorate. În cazul producerii unor avarii pompa trebuie
verificată de către personalul de specialitate.
La fiecare punere în funcţiune trebuie avut grijă ca pompa să fie aşezată sigur şi stabil.
Puneţi ştecherul într-o priză de curent alternativ 230 V. Dacă nivelul apei atinge sau depăşeşte nivelul de pornire,
pompa porneşte imediat.
Pentru scoaterea din funcţiune, scoateţi ştecherul de reţea din priză.
Pompele electrice din seria T.I.P. DTX dispun de o protecţie termică integrată a motorului. În caz de
suprasolicitare, motorul se deconectează şi după răcire se reconectează. Eventualele cauze ale defectelor şi
depanarea acestora o găsiţi în capitolul „Întreţinere şi ajutor în caz de deranjamente".
4
79