IKRA ESF 4016 Manuel D'utilisation page 48

Table des Matières

Publicité

Les langues disponibles
  • FR

Les langues disponibles

  • FRANÇAIS, page 22
29. Îndepărtaţi zăpada imediat după ninsoare. În caz
contrar, partea de jos a stratului de zăpadă îngheaţă,
îngreunând îndepărtarea sa.
30. Dacă este posibil, împrăştiaţi zăpada în direcţia în
care suflă vântul.
31. Îndepărtaţi zăpada astfel încât fiecare trecere să se
suprapună puţin peste trecerea anterioară.
32. Acest aparat nu este destinat să fie utilizat de către
persoane (inclusiv copii) cu handicap fizic, senzorial
sau mental, sau de persoane cu experienţă şi cunoş-
tinţe insuficiente, exceptând cazurile în care acestea
au beneficiat de supraveghere sau instructaj adecvat
cu privire la utilizarea aparatului, asigurată de o per-
soană responsabilă pentru siguranţa lor.
33. Copiii vor fi supravegheaţi pentru a se preveni ca
aceştia să se joace cu aparatul.
Siguranţa privind electricitatea
1. Folosiţi doar cabluri prelungitoare (max. 50 m) care
sunt destinate utilizării în aer liber, de exemplu
- H07RN-F 3x1,5 mm
- H07BQ-F 3x1,5 mm
2. Cablurile prelungitoare trebuie protejate împotriva îm-
proşcării cu apă, trebuind fabricate din cauciuc sau
învelite cu cauciuc.
3. Înainte de utilizare verificaţi de fiecare dată integrita-
tea cablurilor prelungitoare, asigurându-vă că nu sunt
deteriorate, rupte sau încâlcite. În acest scop trebuie
să opriţi maşina şi să o decuplaţi de la reţea. Folosiţi
doar cabluri care sunt într-o stare perfectă.
4. Opriţi motorul şi decuplaţi maşina de la sursa de ali-
mentare, dacă
- nu utilizaţi maşina
- lăsaţi maşina nesupravegheată sau
- efectuaţi reglaje, lucrări de întreţinere sau reparaţii.
5. Pentru priza electrică utilizaţi un întrerupător de sigu-
ranţă (= întrerupător de siguranţă la curent anormal
cu un curent de declanşare de max. 30 mA).
6. Dacă tăiaţi cablul în timpul lucrului, viaţa şi membrele
vor fi în pericol. Îndepărtaţi-vă de maşină încet şi cu
paşi mărunţi, fără să o scăpaţi din vedere. Decuplaţi
cablul de alimentare. Nu lăsaţi cablul prelungitor să
se apropie de zona de lucru.
7. Pentru a evita orice pericol, în cazul în care cablul de
alimentare este deteriorat, acesta trebuie reparat de
către producător, reprezentanţa de service a acestuia
sau o persoană cu o calificare adecvată.
8. ATENŢIE! În timpul funcţionării, această maşină ge-
nerează un câmp electromagnetic. Acest câmp poate
interfera, în anumite situaţii, cu implanturi medicale
active sau pasive. Pentru a reduce riscul unor acci-
dente grave sau fatale, persoanelor cu implanturi
medicale le recomandăm să îşi consulte medicul şi
producătorul implantului medical înainte de a utiliza
maşina.
9. Dacă întoarceţi maşina, vă puteţi împiedica de cablu
şi vă puteţi accidenta. Poziţionaţi cablul astfel încât să
nu pătrundă în calea Dvs. sau în zona de lucru.
- Atunci când manevraţi maşina, deplasaţi-vă cu vite-
za normală de mers.
- Lucraţi doar dacă iluminarea este adecvată.
- Lucraţi într-un ritm lent şi cu grijă, mai ales pe su-
2
min. -25°C
2
min. -40°C
prafeţe denivelate sau căi nepavate, sau dacă vă
deplasaţi spre înapoi.
Instruire
1. Citiţi cu atenţie manualul de utilizare şi de service.
Familiarizaţi-vă în detaliu cu comenzile şi utilizarea
corectă a maşinii. Asiguraţi-vă că ştiţi exact cum se
opreşte imediat maşina.
2. Nu permiteţi copiilor să manevreze maşina. Nu per-
miteţi adulţilor să manevreze maşina fără a fi instruiţi
corespunzător.
3. Asiguraţi-vă că în zona de lucru nu se află nicio per-
soană, mai ales copii mici, şi nici un animal.
4. Aveţi mare grijă pentru a nu aluneca sau cădea, mai
ales atunci când vă deplasaţi spre înapoi.
Pregătire
1. Inspectaţi cu mare atenţie zona în care va fi utilizată
maşina şi îndepărtaţi toate preşurile, săniile, plăcile,
cablurile şi orice alt obiect străin.
2. Înainte de a porni motorul, decuplaţi toate ambreiajele
şi comutaţi în treapta neutră.
3. Nu utilizaţi maşina dacă nu purtaţi îmbrăcăminte de
iarnă corespunzătoare. Purtaţi încălţăminte care vă
asigură stabilitate pe suprafeţe alunecoase.
4. Utilizaţi o priză trifazată legată la pământ pentru toa-
te aparatele cu motor electric sau motor de pornire
electric.
5. Reglaţi înălţimea colectorului astfel încât să fi deasu-
pra suprafeţelor de pietriş.
6. Nu încercaţi niciodată să efectuaţi reglaje atunci când
motorul este în funcţiune (cu excepţia situaţiilor în
care producătorul le recomandă în mod expres).
7. Înainte de a începe să îndepărtaţi zăpada, aşteptaţi
puţin, până când motorul şi maşina se adaptează la
temperatura ambientală.
8. În timpul manevrării oricărei maşini motorizate poa-
te apărea pericolul proiectării unor obiecte străine în
direcţia ochilor. Atunci când manevraţi maşina sau
efectuaţi reglaje sau reparaţii asupra acesteia, pur-
taţi întotdeauna ochelari de protecţie sau mască de
protecţie.
Operare
1. Nu aşezaţi mâinile sau picioarele în aproprierea sau
sub părţile aflate în rotaţie. Feriţi întotdeauna gura de
evacuare.
2. Acţionaţi cu atenţie maximă atunci când manevraţi
maşina pe căi pietonale, alei sau drumuri acoperite
cu pietriş; aici pot apărea pericole neprevăzute sau
cele reprezentate de trafic.
3. Dacă maşina loveşte un obiect străin, opriţi motorul,
decuplaţi cablul de pe bujie, inspectaţi cu mare aten-
ţie maşina de împrăştiat zăpada şi, înainte de a relua
lucrul, reparaţi orice eventuală defecţiune.
4. Dacă maşina începe să vibreze anormal: opriţi moto-
rul şi identificaţi cauza vibraţiilor. De obicei vibraţiile
înseamnă că există probleme.
5. Opriţi motorul ori de câte ori părăsiţi poziţia de opera-
re, atunci când desfundaţi carcasa rotorului sau ghi-
dajul canalului de evacuare, precum şi în cazul unor
reparaţii, reglaje sau inspecţii.
RO-4

Publicité

Table des Matières
loading

Table des Matières