Télécharger Imprimer la page

camry CR 4072 Mode D'emploi page 16

Publicité

când acesta este folosit sub supravegherea persoanelor care sunt responsabile de
siguranţa acestora sau au primit indicaţii cu privire la folosirea în siguranţă a
dispozitivului şi sunt conştiente de pericolul care poate apare în urma folosirii acestui
dispozitiv. Copii nu ar trebui să se joace cu echipamentul. Curăţarea şi conservarea
dispozitivului nu trebuie realizată de copii, în afara cazului în care aceştia au depăşit
vârsta de 8 ani şi aceste activităţi sunt realizate sub supravegherea unei persoane
adulte.
5. Întotdeauna după ce dispozitivul nu va mai fi folosit, scoateţi fişa din priza de
alimentare ţinând priza cu mâna. NU trageţi de cablul de alimentare.
6. Nu lăsaţi dispozitivul în priză fără supraveghere.
7. Nu scufundaţi cablul, fişa sau întregul dispozitiv în apă sau orice alt fel de substanţe
lichide. Nu expuneţi dispozitivul la acţiunea factorilor atmosferici ( ploaie, soare, etc.) şi
nici nu îl folosiţi în condiţii de umiditate ridicată (băi, cabane umede).
8. Periodic verificaţi starea conductorului de alimentare. Dacă conductorul este deteriorat
atunci acesta trebuie înlocuit de către un atelier de reparaţii specializat cu scopul de a
evita pericolul.
9. Nu folosiţi dispozitivul care are deteriorat conductorul de alimentare sau care a fost
scăpat din mână sau deteriorat în orice alt fel sau nu funcţionează corect. Nu reparaţi
dispozitivul personal, deoarece acest lucru poate conduce la electrocutare. Dispozitivul
care este stricat trebuie trimis la un punct de service corespunzător cu scopul ca acesta să
fie
verificat sau reparat. Toate reparaţiile pot fi realizate numai de punctele de service
autorizate. Reparaţia care nu este realizată corect poate reprezenta pericol pentru
beneficiar.
10. Dispozitivul trebuie pus pe o suprafaţă rece, stabilă, egală, le distanţă de
dispozitivele din bucătărie care se încălzesc: aragaz electric, aragaz pe gaz, etc..
11. Nu folosiţi dispozitivul în apropierea materialelor uşor inflamabile.
12. Cablul de alimentare nu poate să atârne în afara muchiei mesei şi nici nu poate
atinge suprafeţe fierbini.
13. Înainte de a utiliza acest aparat asiguraţi-vă că toate piesele sunt instalate corect.
14. Folosiţi numai accesorii furnizate de către producător.
15. În timpul funcţionării aparatului nu introduceţi în gura de alimentare (1.2) mâinile sau
alte obiecte. În acest scop utilizaţi numai împingătorul (1.1).
16. Fructele trebuie să fie introduse în gura de alimentare în timpul funcţionării, nu se
admite umplerea cu fructe sau legume a alimentatorului în stare de repaus.
17. Aveți grijă să nu supraîncărcaţi aparatul, nu utilizați forță excesivă pentru a împinge
produsele.
19. Nu demontați storcătorul atunci când acesta este conectat la o priză de alimentare cu
curent electric.
20. Nu introduceţi în gura de alimentare a storcătorului de fructe şi legume materiale
dure, seminţe mari, gheaţă sau produse congelate.
21. Imediat după utilizare, se recomandă demontarea și spălare exactă a componentelor.
DESCRIEREA APARATULU
1. Capac
2. Element de stoarcere
3. Sită
4. Bol
5. Baza
UTILIZARE
1. Spălaţi piesele aparatului care vor avea contact direct cu fructele şi sucul.
2. Amplasaţi bolul (4) pe suport (5).
3. Pe elementele conectate amplasaţi sita (3).
4. Introdeceţi elementul de stoarcere (2) şi conectaţi aparatul la priza de alimentare cu curent electric.
5. Apropiaţi fructul tăiat în jumătate de elementul de stoarcere (2).
16

Publicité

loading