În cazul unor vibraţii anormale, respectiv
după lovirea unui corp străin, verificaţi
aparatul, în special unitatea de
scarificare/valţul de aerisire (ax cuţite,
cuţite/brăzdare arcuite, suport şi piese
filetate), carcasa, clapeta de evacuare şi
coşul de colectare în privinţa unor
eventuale deteriorări, cum ar fi piese
desprinse, şi efectuaţi reparaţiile necesare
înainte de a reporni aparatul şi de a lucra
cu el. Pentru reparaţiile necesare apelaţi la
un specialist – VIKING recomandă
distribuitorii autorizaţi VIKING – dacă nu
dispuneţi de cunoştinţele necesare.
4.7 Întreţinerea, curăţarea, reparaţiile şi
depozitarea
Înainte de efectuarea oricăror
lucrări la aparat, înainte de
reglarea sau curăţarea
aparatului sau înainte de a controla dacă
s-a încurcat sau s-a deteriorat cablul de
alimentare, opriţi aparatul, scoateţi
ştecherul din priză şi aşteptaţi să se
oprească cuţitele/brăzdarele arcuite.
Înainte de depozitarea în spaţii închise sau
de efectuarea unor operaţii de întreţinere
sau curăţare, lăsaţi aparatul să se
răcească complet.
Curăţarea:
După utilizare, întregul aparat trebuie
curăţat cu atenţie. (
11.2)
Depunerile aderente de murdărie se vor
desprinde cu un băţ de lemn. Partea
inferioară a aparatului se curăţă cu o perie
şi cu apă.
Nu utilizaţi în nici un caz echipamente de
curăţat la înaltă presiune şi nu curăţaţi
aparatul sub apă curentă (de exemplu cu
un furtun de stropit grădina).
Nu utilizaţi detergenţi corozivi. Aceşti
376
All manuals and user guides at all-guides.com
detergenţi pot deteriora piesele din
material plastic şi din metal, fapt care
poate influenţa funcţionarea sigură a
aparatului dvs. VIKING.
Pentru a evita pericolul de incendiu, aveţi
grijă ca orificiile de aerisire dispuse lateral
pe aparat să nu fie obturate de diverse
materiale, de exemplu iarbă, paie, muşchi,
frunze sau vaselină care se scurge în
afară.
Lucrări de întreţinere:
Trebuie efectuate numai acele lucrări de
întreţinere care sunt descrise în aceste
instrucţiuni de utilizare; pentru toate
celelalte lucrări trebuie apelat la
distribuitorul de specialitate.
În cazul în care vă lipsesc cunoştinţele sau
mijloacele auxiliare necesare, adresaţi-vă
întotdeauna unui distribuitor de
specialitate.
VIKING recomandă efectuarea de lucrări
de întreţinere şi reparaţie numai de către
distribuitorii autorizaţi VIKING.
Distribuitorii autorizaţi VIKING sunt instruiţi
în permanenţă şi dispun de informaţiile
tehnice necesare.
Utilizaţi numai scule, accesorii sau aparate
ataşabile atestate de VIKING pentru acest
aparat sau piese echivalente din punct de
vedere tehnic deoarece, în caz contrar,
există pericol de accidente cu periclitarea
persoanelor sau cu deteriorări ale
aparatului. Dacă aveţi probleme sau
întrebări, adresaţi-vă unui distribuitor
autorizat.
Sculele, accesoriile şi piesele de schimb
originale VIKING sunt adaptate optim la
aparat şi la cerinţele utilizatorului. Piesele
de schimb originale VIKING pot fi
recunoscute după numărul de piesă de
schimb VIKING, după marca VIKING şi,
eventual, după marcajul pieselor de
schimb caracteristic VIKING. Pe
componentele mici, poate fi găsit numai
marcajul.
Menţineţi întotdeauna curate şi lizibile
etichetele autocolante de avertizare şi
indicatoare. Etichetele autocolante
deteriorate sau pierdute trebuie înlocuite
cu etichete noi, originale, de la
distribuitorul dvs. VIKING autorizat. Dacă
o componentă este înlocuită cu una nouă,
asiguraţi-vă că noua componentă este
prevăzută cu aceeaşi etichetă
autocolantă.
La unitatea de scarificare/valţul de aerisire
se va lucra numai cu mănuşi de lucru
groase şi cu o deosebită atenţie.
Aveţi grijă la lucrările efectuate la unitatea
de scarificare/valţul de aerisire, deoarece
chiar şi atunci când ştecherul de reţea este
scos din priză, cuţitele/brăzdarele arcuite
se mai pot încă roti.
Menţineţi toate piuliţele, bolţurile şi
şuruburile bine strânse pentru ca aparatul
să se afle în permanenţă într-o stare de
funcţionare sigură.
Verificaţi cu regularitate întregul aparat şi
coşul de colectare în ceea ce priveşte
eventuale uzuri sau deteriorări, mai ales
înaintea depozitării (de exemplu pentru
iarnă). Din motive de siguranţă, înlocuiţi
imediat componentele uzate sau
deteriorate, astfel încât aparatul să se afle
întotdeauna într-o stare sigură de
funcţionare.
Dacă, pentru lucrări de întreţinere, se
demontează componente sau dispozitive
de protecţie, acestea trebuie neapărat
montate la loc în mod corect după
finalizarea respectivelor lucrări.
0478 670 9905 A - RO